Vicecampion cu ASA Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 263 Vizualizări

Vicecampion cu ASA

770_Vicecampion.gifDupă un an cu Romeo Catană pe banca tehnică, în toamna anului 1974, ASA se reîntâlneşte cu Tiberiu Bone. Trei ani mai devreme, întors dintr-un sejur ceva mai lung, tehnicianul care a fost cât pe ce să dea lovitura cu ASA şi-a adunat puterile pentru un nou duel cu granzii fotbalului românesc. Unul crâncen.

Ziua de 11 august a însemnat începutul celui mai performant sezon din istoria clubului târgumureşean. Municipalul mureşean avea un Ladislau Bölöni în mare formă fizică şi psihică, la capătul unui şir lung de meciuri greu de uitat şi medalii de argint.
Din păcate, Loţi a lipsit în primele 8 etape, din cauza unei accidentări mai serioase. Boloni declara într-un interviu dat unui ziar de limbă maghiară din Bucureşti, mult mai târziu, că de-a lungul carierei de fotbalist a avut fracturate ambele picioare, având pauză de câte două luni pentru fiecare tratament. O altă pauză de joc de două luni de zile a avut-o pentru o accidentare la tendonul lui Achile, poveste pe care o vom istorisi la momentul potrivit.
Loţi a intrat în teren abia în etapa a 9-a, pe 20 octombrie, cu Poli Timişoara, pe Municipalul târgumureşean. 2-0 pentru ASA, cu el în formaţie până în minutul 85. A luat apoi două note de 9 la interval de o săptămână, în meciurile cu Sportul şi Chimia Râmnicu-Vâlcea. După cum ne vor arăta statisticile, el nu a avut foarte multe meciuri cu note peste 8, dar nici n-a coborât decât accidental sub 7. Constanţa lui devenise proverbială.
Primăvara, pe 2 martie, în retur, Bölöni şi colegii lui au fost protagoniştii unui meci de pomină. Echipa a făcut un turneu în Bulgaria şi s-a oprit la Bucureşti, pentru jocul cu Steaua. Până în minutul 70 meciul a fost echilibrat. Era 2-2, cu Gligore (Paloma) şi Mureşan marcatori pentru ASA. Numai Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat, dar în 15 minute militarii au încasat 4 goluri. S-a terminat 6-2 pentru Steaua, cu Bölöni notat, totuşi, cu…8.
ASA şi-a luat revanşa în scurtă vreme. O victorie la Reşiţa, 1-0, a prefaţat victoria spectaculoasă, de pe 23 martie '75, cu lidera clasamentului, Dinamo, aflată la 8 puncte în faţă. A marcat primul gol Hajnal, în minutul 40, iar la 7 minute după pauză Bölöni l-a driblat pe portarul Constantinescu şi a ridicat scorul la 2-0. A fost singurul lui gol din acel sezon. ASA a bătut-o atunci pe Dinamo de două ori la interval de câteva zile, pentru că înaintea meciului din campionat, în meci de Cupa României militarii au câştigat cu 4-2, după ce bucureştenii conduseseră cu 2-0. La Dinamo jucau atunci fotbalişti precum: Cheran, Deleanu, Nunweiller VI, Dinu, Dumitrache, Dudu Georgescu sau Lucescu.
ASA a terminat campionatul pe locul 2, la 3 puncte de Dinamo. A fost cel mai bun loc obţinut de Bölöni cu formaţia din Târgu Mureş. În Cupa României echipa militară s-a oprit în semifinale. Lotul militarilor arăta în felul următor: Solyom, Nagel, Gligore, Kiss, Unchiaş, Ispir, Czako, Onuţan, Varadi, Nagy, Bölöni, Stângă, Popa, Fazakas, Mureşan, Hajnal, Szollosi, Both II, Pâslaru.
Medaliile de argint le-au fost înmânate mureşenilor la primul meci de pe teren propriu, din sezonul 1975-1976, în vara acelui an, pe 24 august, când au jucat cu FCM Reşiţa, scor 4-0.

10 minute printre tricolori

Cu 3 etape înainte de finalul campionatului, Bölöni îşi trece în palmares prima selecţie la echipa naţională de seniori. A fost un meci jucat la Bucureşti, pe 4 iunie, cu Danemarca, pentru Turneul Olimpic, faza preliminară (4-0 pentru România). Bölöni era deja de ceva timp în preajma seniorilor, însă nu reuşea nicicum să intre. Cu Danemarca, aceeaşi poveste. După ce s-a încăzit mai bine de o jumătate de oră pe margine, Valentin Stănescu, antrenorul naţionalei, îl cheamă pentru schimbare. E strigat un jucător, să coboare, însă acesta refuză, unii spun că ar fi fost vorba de Cornel Dinu. Stânjenit de situaţie se oferă să iasă Ion Dumitru. Astfel, Bölöni intră şi bifează prima prezenţă la naţională, una dintr-un lung şir ce avea să-l propulseze pe Loţi în topul celor mai longevivi selecţionaţi. Alături de el în linia de mijloc: Balaci şi Dinu. Se întâmpla pe 4 iunie 1975, cu 8 ani înainte de golul istoric cu Italia, când Zoff a fost executat de trasorul lui Bölöni, într-o seară de aprilie imposibil de uitat.
Pesemne că jocul mureşeanului în cele 10 minute cu Danemarca nu a fost rău. Două săptămâni mai târziu, în 18 iunie 1975, la Copenhaga, Bölöni intră titular şi joacă tot meciul. Într-un fericit joc de imaginaţie îl văd pe Loţi în teren la meciul din preliminariile lui Euro 2004, ţinând mingea undeva în colţ de teren până la fluierul elveţianului Urs Meier, înainte ca Laursen să marcheze golul amărăciunilor noastre.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE