Doru Borşan contestă referendumul secuilor Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 42 Vizualizări

Doru Borşan contestă referendumul secuilor

Demararea referendumului intern pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a pus pe jar lumea politică din România. Ieri, după ce, înainte cu o zi, asupra referendumului s-au exprimat liderii naţionali ai principalelor partide de pe scena politică românească, şi liderii locali şi-au făcut cunoscute opiniile faţă de organizarea referendumului intern. Preşedintele PNG-CD, Doru Borşan, a precizat legat de acţiunile Consiliului Naţional Secuiesc şi a altor organizaţii ale secuilor că: "Am avut senzaţia că secuii sunt oameni de onoare, drepţi, ţinând cont că istoria ne-a dovedit că au fost alături de Mihai Viteazul, nu ştiu ce i-a făcut să îşi schimbe atitudinea faţă de România şi să umble cu sorcova prin casele oamenilor, ascunzându-se în spatele unui exerciţiu democratic, numit în atâtea feluri de politicieni – test, încercare de referendum, întrebări". Borşan nu a exclus ca această acţiune, anunţată de aproape un an, să aibă şi un alt substrat şi anume să-i aducă semnături episcopului Tokes Laszlo, liderul UCM, pentru alegerile pentru Parlamentul European. "S-ar putea ca iniţiativa să aibă la bază şi adunarea de semnături pentru candidatura domnului Laszlo Tokes ca şi independent la europarlamentare", a declarat Doru Borşan. Preşedintelui Noii Genaraţii i s-a părut suspect momentul când a demarat referendumul intern, şi a cerut ca autorităţile să vegheze la respectarea legilor româneşti. "Şi mai ciudat este faptul că toate acestea se întâmplă în plină vizită a preşedintelui Ungariei la Târgu Mureş care a avut bunul simţ să nu se implice în acest demers. Pe această cale rog pe domnul prefect şi, pentru că am auzit că a început deja şi în Târgu Mureş, şi pe primar să vegheze la respectarea legii şi să ia atitudine imediată pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea vizavi de acest referendum mascat. Le reamintim secuilor că trăiesc în România, ţară pe care au slujit-o secole de-a rândul, deci nu trebuie să uite că înainte de toate sunt ROM>NI", a încheiat Doru Borşan. (I.A.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE