Ne scriu cititorii: „Tatele” si câinii comunitari

Reactia oamenilor fata de câinii comunitari este diferita. Unii îi iubesc, altii îi urasc si i-ar omorî pe loc pe toti. Depinde foarte mult aceasta atitudine de  conformatia sufleteasca sau de educatia celui în cauza. Noi suntem înca departe de a avea o legislatie perfecta, ca în America pentru protectia animalelor. Însa pasi în aceasta directie s-au facut si la noi. Sunt pasi mici, luati în batjocora de unii, dar totusi sunt pasi. Toata admiratia mea pentru Fundatia „Fiducia”, care  în mare parte, aici la Reghin, ne-a scapat de câinii comunitari. Cel putin acest lucru am sesizat eu. Sunt înca câini maidanezi  hoinarând pe strazi, dar totusi nu asa de multi. Pentru acest lucru, trebuie sa facem si noi oamenii, câte ceva, nu numai autoritatile. Daca nu avem nevoie de câini, sa nu-i lasam sa se înmulteasca, iar daca totusi au aparut pe lume, sa le cream conditii pentru un trai de câine, iar daca nu avem nevoie de ei, sa nu-i aruncam pe strada, sa-i ducem la locul potrivit, unde se va decide de oameni competenti soarta lor. Personal sunt convinsa, ca  si noi oamenii influentam agresivitatea animalelor, prin atitudinea sau reactia noastra  cîteodata violenta. Sunt una din „tatele” acelea , care umbla prin buzunare cu pedigree pentru câinii „orfani”, iar când am oase într-adevar le duc jos lânga tomberon. Cred, ca prin acest lucru nu am gresit la nimeni. Ceea ce m-a deranjat în articolul din ziarul Zi de zi, „Viata de câine”, semnat de Codruta Pop, este faptul ca ne-a numit „ tate”, pe acele persoane care uneori mai hranim câinii comunitari. Este democratie la noi, am înteles, dar articolele nu se mai cenzureaza de loc? Poti sa scrii verzi si uscate? Am scris si eu destule articole pentru ziarele locale, dar etichetarile si expresiile „tate” nu sunt permise nici macar pe paginile unui ziar local.
Demeter  Judit