PC şi PNL vor merge separat la localele din 2012 Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 28 Vizualizări

PC şi PNL vor merge separat la localele din 2012

4_2_11.jpg
Protocolul de alianţă dintre Partidul Conservator şi Partidul Naţional Liberal a fost semnat, luni, la Palatul Parlamentului, în prezenţa conducerilor celor două formaţiuni. Pentru constituirea alianţei au votat, anterior, conducerile celor două formaţiuni. În timp ce conservatorii au votat în unanimitate pentru alianţa de centru-dreapta, la PNL au existat trei voturi împotrivă şi o abţinere. Liberalii şi conservatorii au decis, în document, ca denumirea noii construcţii politice să fie „Alianţa de Centru – Dreapta Partidul Naţional Liberal-Partidul Conservator”, cu denumirea prescurtată „ACD”, având ca semn permanent o săgeată înscrisă în pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două partide PNL-PC.

Conducere prin consens

Preambulul protocolului stipulează ideile doctrinare ce au dus la colaborarea dintre cele două partide. „Ceea ce este important în acest protocol este faptul că în preambul se precizează clar ideile doctrinare care au dus la formarea acestei alianţe. Acesta conţine, de asemenea, şi o serie de măsuri de guvernare să le spunem. Este vorba de temele pe care noi le-am adus mereu în discuţie, precum scutirea de impozit a profitului reinvestit care creează noi locuri de muncă precum şi menţinerea ideii reducerii TVA-ului la alimente de bază”, ne-a declarat Dinu Socotar, primvicepreşedintele PC Mureş prezent ieri dimineaţă la Consiliul Naţional al PC. Partidele membre ale Alianţei nu vor iniţia sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor celor doua partide şi, în toate situaţiile, deciziile organismelor de conducere ale Alianţei se iau prin consens. „Alianţa este condusă prin copreşedinţie, iar Consiliul Naţional al acesteia va fi format dintr-un număr egal de membri de la cele două partide. Protocolul prevede, de asemenea, un Consiliu Judeţean de coordonare a alianţei compus din 3 membri PC şi 3 PNL. Probabil că în două săptămâni va trebui să semnăm protocolul şi la nivel judeţean.”, a mai precizat Socotar. Documentul stipulează că deciziile Alianţei sunt publice, dar dezbaterile în forurile de decizie ale Alianţei sunt confidenţiale până la luarea unei decizii. De asemenea, conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă nu sunt permise. Miniştrii şi ceilalţi reprezentanţi ai Alianţei în administraţia publică centrală sau în structurile deconcentrate ale acesteia nu pot adopta poziţii publice polemice faţă de deciziile luate de colegi în domeniile proprii de competenţă. Consiliul Naţional de Conducere – CNC – este format din câte 4 reprezentanţi ai conducerilor celor doua partide, desemnaţi şi revocaţi potrivit procedurilor interne ale fiecărui partid.

Dobre nu mai vrea schimbul trei la guvernare

Liderul PNL Mureş, deputatul Ciprian Dobre consideră că este important ca România să facă un pas înainte din punct de vedere politic „Orice formulă care oferă o prognoză pe termen lung în spaţiul politic din România constituie o mare problemă. România în ultimii doi ani este condusă de schimbul trei, România de doi ani de zile nu are niciun fel de viziune şi nici un fel de program. Din 2008 nu avem program de guvernare. Când apare o alianţă politică ce pune la îndemâna cetăţeanului un program pe zece ani de zile, acest lucru semnifică un mare pas înainte”, a declarat Dobre.

Candidaţi proprii la alegerile locale

Potrivit vicepreşedintelui PC Mureş, Dinu Socotar, cele două formaţiuni vor avea candidaţi proprii la alegerile pentru funcţiile de primar şi de preşedinte al Consiliului Judeţean, urmând ca pentru alegerile parlamentare din 2012 şi 2016 să se meargă pe liste comune. „Având în vedere ca ambele partide au hotărâri interne prin care se decide că vom merge singuri în alegerile locale, decizia s-a luat ca la alegerile locale partidele să meargă separat, dar în acele judeţe sau localităţi unde lideri locali vor să facă listă comună, înaintează propunerea e cale ierarhică aceasta urmând a fi aprobată fie de Consiliul Judeţean de Coordonare, dacă este vorba de comune sau localităţi, fie de Consiliul Naţional dacă este vorba de o listă comună la nivel judeţean”, a mai precizat Socotar.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE