Deficit de personal în medicina şcolară Sanatate
  • Arina Moldovan
  • 0 comentarii
  • 200 Vizualizări

Deficit de personal în medicina şcolară

Autorităţile publice locale ar trebui să scoată la concurs noi posturi pentru medici şi asistente de medicină şcolară, însă acest lucru nu se întâmplă deocamdată, susţine conducerea Asociaţiei de Medicină Şcolară Mureş.

Ordinul 1294 din 18 decembrie 2012 publicat în Monitorul Oficial în data de 28 decembrie 2012 încearcă să responsabilizeze autorităţile locale pentru aplicarea măsurilor precizate în Metodologia privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. „Acest ordin îl completează pe celălalt (n.r. – Ordinul ministrului Educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.298/1.668/2011) de fapt responsabilizează autoritatea locală în aplicarea lui. Undeva era o deficienţă în factorii responsabili pentru aplicarea respectivului ordin pentru că bugetul de salarizare vine de la Ministerul Sănătăţii, restul cheltuielilor pe cabinet vin de la autorităţile locale, dotare întreţinere, medicamente. Şi era acolo o scăpare, fiind noi subordonaţi Ministerului Sănătăţii şi atunci ei (n.r. – autoritatea locală) se mai prevalau de chestia asta şi atunci s-a venit cu acest ordin prin care se responsabilizează şi autoritatea locală în aplicarea respectivelor măsuri”, a declarat dr. Adriana Neghirla, preşedintele Asociaţiei de Medicină Şcolară Mureş.

Mai puţini elevi arondaţi la un medic

În ordinul 1668/2011 evidenţiază o nouă normare a personalului medical din cabinetele de medicină şcolară, reducându-se numărul de elevi arondaţi unui medic de medicină şcolară, asistentă, respectiv medic stomatolog. „Practic s-au redus normele, la medici în special, faţă de legislaţia veche. Oricum era deficit de asistente, pe legislaţia veche medicii eram în regulă dar pe legislaţia mai nouă aproape s-au înjumătăţit normele la medici. Şi această normare este deja de anul trecut dar ea nu se aplică, ar trebui să se scoată posturi la concurs şi nu s-a străduit nimeni să o facă”, a mai spus dr. Neghirla, precizând că ar mai trebui scoase la concurs, pentru muncipiul Târgu-Mureş încă şase posturi de medici. La Reghin sunt doi medici şcolari, iar la Sighişoara, Luduş, Reghin şi Târnăveni câte un medic.

Totodată, medicul a precizat că va încerca să poarte discuţii pe marginea acestui lucru cu autoritatea publică locală.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE