Legea antifumat ar putea fi modificată Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Legea antifumat ar putea fi modificată

fumatMinisterul Sănătăţii a decis formarea unei comisii interministeriale în care să fie cooptaţi reprezentanţi ai mai multor instituţii şi specialişti în boli psihice şi care să propună modificarea Legii antifumat astfel încât să fie permis fumatul în spitalele de psihiatrie, în anumite condiţii, după ce managerii mai multor unităţi au cerut găsirea unei soluţii, reclamând că pacienţii devin agresivi atunci când nu pot fuma, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat, pentru News.ro, că managerii spitalelor de psihiatrie au solicitat modificarea Legii antifumat, precizând că nu o pot aplica ţinând cont de regimul special în care sunt administrate aceste unităţi şi având în vedere că acolo sunt internate persoane fără discernământ sau care se află sub decizii juridice irevocabile, ceea ce face ca legea să nu poată fi respectată în forma actuală. Oana Grigore a precizat că, în urma acestei solicitări, s-a decis stabilirea unei comisii interministeriale formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ai Ministerului Justiţiei şi Ministerului Educaţiei, în care să fie cooptaţi şi specialişti în boli psihice. Membrii acestei comisii vor pregăti un raport în baza căruia să se solicite modificarea Legii antifumat în spitalele de psihiatrie în anumite condiţii, a mai spus sursa citată. Legea antifumat a provocat nemulţumire în spitalele de psihiatrie, iar mai mulţi manageri ai unor astfel de instituţii au cerut Ministerului Sănătăţii să găsească o soluţie. Aceştia au reclamat că de la intrarea în vigoare a legii pacienţilor nu le mai este permis să fumeze în curtea spitalului sau la baie, fiind nevoiţi să meargă în afara spitalului, însoţiţi, iar unii dintre ei devin agresivi.

Sursa: News.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE