Share

Home / Invatamant / Sănătatea reproducerii umane, noul program de masterat de la UMF Târgu-Mureș

Sănătatea reproducerii umane, noul program de masterat de la UMF Târgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș a anunțat că Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a aprobat în ședința din 30 iunie 2016 un nou program de masterat propus de UMF Târgu-Mureș intitulat: Sănătatea reproducerii umane (60 de credite, 1 an).

„Prin acest masterat se va asigura extinderea profesionalizării și specializării absolvenților din ciclul de licență Asistență Medicală Generală și Moașe pentru calificarea profesională de alți specialiști în domeniul sănătății, asistent medical șef, moașă șefă. Astfel, se creează premisele absolvenților noștri de a-și putea lărgi posibilitățile de angajare în unitățile sanitare de stat și private. În plus, în conformitate cu prevederile legale, studiile de masterat reprezintă ciclul II al studiilor universitare şi constituie o etapă pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale”, se transmite într-un comunicat de presă al UMF Târgu-Mureș.
Conform sursei citate, programul propus respectă criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă stabiliţi în Metodologia ARACIS și asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă, precum şi dezvoltarea unor noi capacităţi de cercetare ştiinţifică.
„Menționăm că programul de studiu de masterat Sănătatea reproducerii umane se încadrează în nomenclatorul stabilit prin Ordin de ministru al Educației, la propunerea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. Programul se desfășoară pe perioada unui an și acumulează 60 credite ECTS”, se mai arată în comunicatul de presă. Admiterea la acest program de masterat va avea loc în această lună, după cum urmează: în perioada 20-21 septembrie au loc înscrierile, iar în perioada 22-23 septembrie are loc admiterea.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Laboratoare Azomureș și Bosch inaugurate la UMFST Târgu-Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș organizează, în …

Share
Share