Home / Slider / Veşti bune pentru şoferi! Se returnează taxa auto!

Veşti bune pentru şoferi! Se returnează taxa auto!

Distribuie

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi, 18 aprilie, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, devansarea termenului până la care se va face rambursarea taxei auto către cei care nu au primit încă aceste sume, pentru sfârşitul lunii mai.
Potrivit ministrului, deciziile de impunere trebuie finalizate de către toate administraţiile fiscale judeţene până la sfârşitul lunii în curs, în caz contrar şefii acestor instituţii îşi vor pierde funcţiile.
“Am spus foarte clar că, până la final de aprilie, toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane în acele zone pleacă din funcţie. Oricine ar fi, pleacă din funcţie. Nu este cazul la Bistriţa, pentru că dumneavoastră staţi foarte bine. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate, astăzi, este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie”, a declarat Teodorovici.
Ministrul a afirmat că sumele aferente taxelor auto achitate trebuie restituite indiferent dacă respectivii contribuabili au sau nu în prezent datorii către stat, această verificare urmând să se facă ulterior.
“Plata sumelor pe care noi le asigurăm de la buget – Fondul de Mediu, noi, nu contează – le asigurăm, iar dânşii trebuie să plătească şi stau după aceea, dacă este, să verifice. Îmi spun ce trebuie să modificăm legal ca să facă acest pas, să plătească contribuabililor acea sumă şi după asta să stea să facă verificarea cu ce are de dat, eventual, acea persoană către stat. Pentru că, atunci când statul a luat banii contribuabilului, i-a luat cu două mâini, şi acum stă, din păcate pentru contribuabil, statul să se verifice”, a justificat Eugen Teodorovici.
Ministrul a precizat că singurele cazuri în care taxa auto s-ar putea să nu fie rambursată până la sfârşitul lunii mai sunt cele în care ANAF a cerut clarificări în legătură cu proprietatea vehiculului.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.