Fostul ministru al Apărării Mircea Duşa îl felicită pe Joe Biden, preşedintele ales al SUA Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1260 Vizualizări

Fostul ministru al Apărării Mircea Duşa îl felicită pe Joe Biden, preşedintele ales al SUA

Fostul ministru al Apărării Mircea Duşa l-a felicitat, duminică, pe preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, arătând că a avut întrevederi cu acesta în 2014, în cadrul unei vizite oficiale efectuate în România de vicepreşedintele SUA de la acel moment.

‘Felicitări domnule Joe Binden, preşedintele ales al SUA. Îmi amintesc cu plăcere discuţiile pe care le-am avut în anul 2014 cu ocazia vizitei în România la Baza aeriană 90, în prezenţa militarilor români şi americani, la preşedintele României şi la primul ministru pe probleme care privesc parteneriatul strategic România – SUA, importanţa României pe flancul estic al NATO şi Uniunii Europene’, declarat Mircea Duşa pentru AGERPRES.

Acesta a arătat că, în timpul acelei vizite, preşedintele nou ales de americani a subliniat că România este un aliat şi un partener de încredere pentru Statele Unite, însă trebuie să-şi consolideze statul de drept şi să lupte în continuare împotriva corupţiei.

Totodată, Joe Biden a vorbit şi despre tensiunile din regiune generate de situaţia din Ucraina şi a promis că Statele Unite îşi vor proteja aliaţii NATO împotriva agresiunilor, a mai precizat Duşa.

Potrivit acestuia, la Baza aeriană 90, Joe Biden a spus în discursul susţinut în faţa militarilor români şi americani că ‘naţiunile NATO nu sunt niciodată singure’, le-a mulţumit românilor pentru sprijinul pe care îl acordă în Alianţa Nord Atlantică şi a punctat că ‘românii sunt aliaţi devotaţi’

Dorina Matiş, AGERPRES

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE