Home / Administratie / Administrația Soós, peste premier și la nivelul președintelui României la capitolul ”consilieri personali”!

Administrația Soós, peste premier și la nivelul președintelui României la capitolul ”consilieri personali”!

Distribuie

Aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat joi, 25 februarie februarie, într-o ședință ordinară de lucru, noua structură a Cabinetului Primarului și Cabinetele Viceprimarilor. Astfel, structura Cabinetului Primarului se va majora de la 2 la 6 consilieri personali, în timp ce viceprimarii municipiului Târgu Mureș vor avea la dispoziție câte un Cabinet cu doi consilieri personali fiecare.

Muncitori ”transformați” în șefi

”Artificiul” folosit a fost ”transformarea” unor posturi existente după cum urmează: 4 posturi de muncitori de la Serviciul public Administrația serelor, parcurilor și zonelor verzi în director de cabinet și consilieri ai primarului, 2 muncitori de la Serviciul public Administrația Complexului de Agrement și Sport ”Mureșul” în consilieri ai viceprimarului și 2 muncitori de la Serviciul public de utilități municipale în consilieri ai viceprimarului.

Ce au spus consilierii locali

Înainte de vot, mai mulți consilieri locali și-au exprimat opinia vis a vis de proiectul de hotărâre.

Radu Bălaș a atras atenția că fondul de salarizare pentru cei 10 consilieri personali se cifrează la 700.000 de lei, adică aceeași sumă cu care în ultimii doi ani s-a cumpărat material didactic pentru școlile din Târgu Mureș.

Radu Pescar a fost de părere că aportul unor consilieri personali este binevenit deoarece un ”organ de conducere” are ”nevoie de ajutorul unor specialiști.”

Pápai László a anunțat că știe mai multe cazuri de experți dispuși să îl consilieze ”pro bono” pe primar.

Sergiu Papuc a atenționat că de fapt organigrama ”nu să mărește”, ci unele posturi ”se transformă.”

Portik Vilmos, care deține și funcția de viceprimar, a afirmat că viitorii consilieri personali vor fi la datorie ”până când primarul și viceprimarul are de lucru”, în antitează cu cele ”câteva sute de persoane care pleacă de fiecare dată la ora 3 fix”.

Csenge Frunda a propus un amendament (care a fost votat) prin intermediul căruia viitorii consilieri personali să beneficieze de un coeficient în plus de 1,37 la nivelul de salarizare maxim aprobat.

Radu Bălaș (POL): ”Prin acest proiect de hotărâre se va consfinți de fapt că domnul primar va avea 6 consilieri personali și viceprimarii câte 2 consilieri personali. Egal 10 consilieri personali. Până acum, Primăria funcționa cu doi consilieri locali ai primarului. Firește că legea permite acest număr de consilieri și este maximum cât permite legea. După mine, și vorbesc aici de principiu, asistăm la o mărire a organigramei actualei Primării prin înființarea a 8 posturi noi, deci 10 de consilieri personali. Din punctul meu de vedere, este hai să zicem ușor imoral față de ceea ce înseamnă bugetul local, tot timpul, și pe bună dreptate de altfel, ne văităm că nu sunt bani la buget, că nu vor fi bani la proiecte sportive, că poate nu ne ajung la proiectele culturale, dar totuși calculele noastre arată că acești 10 consilieri locali vor consuma anual 700.000 de lei. Adică, tradus în ceea ce îmi place mie, material didactic în școli înseamnă banii cu care s-a finanțat materialul didactic în toate școlile din Târgu Mureș timp de doi ani.”

Radu Pescar (PMP): ”Sigur că putem să zicem că consilierii pot să fie mulți sau puțini, dar eu cred că trebuie ca fiecare specialitate să își spună cuvântul, adică nici domnul primar și cred că nici domnul Papuc, cred că niciun viceprimar nu este specializat în toate domeniile ca să poată performa. Ca și organ de conducere, ai nevoie de ajutorul unor specialiști. Eu am spus în Comisie că ar fi bine ca aceste posturi să fie nominalizate pe specialitate, adică unul să fie specialist în arhitectură, altul să fie specialist în economie. Atât. Mie mi se pare că a fi consiliat este un lucru bun pentru conducerea Primăriei. 6 oameni vis a vis de 1.300 sau cât are Primăria nu mi se pare că ar fi foarte mult și mai ales că acești oameni cred că sunt.”

Pápai László (POL): ”Am spus asta și în comisie că multe persoane experți în domeniul lor mi-au semnalat că ar fi o onoare pentru ei să îl consilieze pe domnul primar pro bono, gratis, să contribuie la dezvoltarea orașului, nu să înființăm niște posturi destul de bine plătite și asta va conduce la faptul că o să avem în Primărie în loc de 3 șefi , primarul și doi viceprimari, o să avem 13 șefi. Deja unii se manifestă.”

Sergiu Papuc (PSD): ”Nu se mărește organigrama, ci unele posturi de muncitori, dacă ați citit în referatul de aprobare, de ici-colo se transformă, deci posturile existau deja în organigramă, fiind vacante erau și bugetate, deci nu se ia de la școli cum ziceți dumneavoastră, pentru că și posturile vacante se bugetează de la începtul anului pentru că intră în cheltuiala salarială (…) deci nu se mărește suma pentru salarii, care era deja bugetată, că execuția a fost numai de 99%, asta e altă discuție, dar organigrama nu se mărește, ci unele posturi se transformă din posturi de muncitori, posturi contractuale, nu posturi de funcționari publici, și se transformă în posturi de consilieri. Acum că numărul e mare sau mic, asta e o chestiune de apreciere și nu e o chestiune obiectivă.”

Portik Vilmos (UDMR): ”Eu am înțeles că aveți o imagine și o experiență rea a ceea ce înseamnă a fi consilier personal al primarului, dar experiența aceasta este din mandatul anterior. Credeți-mă. Dați o șansă oamenilor care o să vină în această instituție pe acest post pentru că o să fie altfel. Nu neapărat pentru a fi șefi vin aici, ci pentru a ajuta pe domnul primar, pentru că sunt în această instituție 100, câteva sute de persoane care pleacă de fiecare dată la ora 3 fix, 3 zero-zero pleacă cu grămada din această instituție, fără să știm dacă ceea ce s-a făcut în ziua aceea era sau nu terminat, dar consilierii personali ai primarului sau ai viceprimarilor vor fi până când primarul și viceprimarul are de lucru ori aici în instituție ori altundeva, chiar și sâmbăta sau duminica, vor sta la dispoziție, pentru că de aceea sunt consilierii primarului. Totodată, aș dori să adaug că este un lucru foarte firesc ca viceprimarul sau primarul care a fost ales de oameni, dacă vine într-o instituție să aibă posibilitatea să lucreze cu oameni de încredere, cu oameni care pot fi pregătiți din punct de vedere profesional, nu numai să dea sfaturi, ci pentru a fi acolo prezenți și să ajute ca ceea ce se face să fie într-un mod corect și legal. Încă ceva: trebuie să știți pentru că este unul transparent – nu se duce personal în plus pentru cele 1.300 de persoane care au fost angajate pe ici pe colo pe nu știu ce funcții sau legături sau rudenii sau așa ceva, ci se face transparent pe mandatul primarului, pe mandatul viceprimarilor, deci dacă de exemplu poimâine un viceprimar demisionează din funcție atunci și acei consilieri au terminat aici contractul lor de muncă.”

Csenge Frunda (UDMR): ”Aș dori să introducem un alineat nou la articolul 1, care sună astfel: pentru personalul din cadrul cabinetelor demnitarilor se adaugă un coeficient în plus de 1,37 la nivelul de salarizare maxim aprobat prin HCL și Legea 153/2017 raportat la nivelul studiilor.”

Soós: ”Nu este o mărire de personal”

Înainte de vot, primarul Soós Zoltán a luat cuvântul, prilej cu care a afirmat că în prezent Primăria municipiului Târgu Mureș se confruntă cu ”o lipsă mare de personal specializat în anumite domenii”, iar noile Cabinete nu echivalează cu o mărire de personal.

Soós Zoltán (primar): ”Foarte pe scurt, declarațiile populiste sună foarte bine, dar având în vedere că avem și o lipsă mare de personal specializat în anumite domenii considerăm că este bine să avem lângă noi persoane care se pricep la anumite probleme pe care noi nu le putem momentan rezolva din cadrul Executivului. Și cum am zis, nu este o mărire de personal, o să vedeți până la sfârșitul anului o să scadă numărul directorilor, numărul pensionarilor, deci la buget o să avem economie, fără doar și poate, și asta este și scopul nostru și evident o să mărim mult mai mult bugetul dedicat Învățământului decât 700.000 care era o rușine, eu vă zic din start faptul că s-a moștenit o administrație din perioada anterioară, nu este vina mea personală, presupun nici a dumneavoastră, n-are rost să ne învinuim, e treaba noastră să facem o administrație eficientă și să menținem și personalul Primăriei să participe persoanele la cursuri, și eu trebuie să învăț, și dumneavoastră, și alții, nu este nicio rușine, nu ne-am născut niciunul savant, treaba noastră este să dezvoltăm acest oraș și eu pentru acest lucru o să militez în continuare.”

17 voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă”

Hotărârea a fost adoptată cu amendamentul făcut de Csenge Frunda, cu 17 ”voturi” pentru și 4 voturi ”împotrivă”.

Au votat ”pentru”: Bereczky Sándor (UDMR), Frunda Csenge (UDMR), Alexandru György (PNL), Iszlai Tamás (UDMR), Jakab István (UDMR), Kakassy Blanka (UDMR), Kelemen Atilla (UDMR), Kiss Zoltan (PMP), Sergiu Papuc (PSD), Radu Pescar (PMP), Portik Vilmos (UDMR), Szabó Árpád (UDMR), Szabó Péter (UDMR), Horea Șarlea (PNL), Tamási Zsolt (UDMR), Venzi Janos (UDMR) și Bogdan Voicu (PNL).

Au votat ”împotrivă”: Radu Bălaș (POL), Călin Moldovan (Pro România), Pápai László (POL) și Sebastian Pui (PSD).

Au lipsit de la ședință: Claudiu Maior (Pro România) și Horațiu Suciu (PNL).

Premierul Cîțu, 4 consilieri personali

Pe pagina web a Guvernului României, www.gov.ro, categoria dedicată echipei de consilieri personali pe care îi are premierul Florin Cîțu este necompletată, motiv pentru care jurnaliștii de la Antena 3 au făcut o solicitare pentru a afla numărul și numele exact al acestora.

”Într-un răspuns în exclusivitate pentru Antena 3, Secretariatul General al Guvernului spune că nu poate face publică identitatea celor patru consilieri ai prim-ministrului, deoarece acestea nu sunt informații publice”, au anunțat jurnaliștii de la Antena 3 joi, 25 februarie, într-un material publicat pe site-ul www.antena3.ro.

12 consilieri prezidențiali la Palatul Cotroceni

Pe site-ul Administrației Prezidențiale însă, www.presidency.ro, comunicatorii președintelui României, Klaus Iohannis, prezintă informații ample despre identitatea consilierilor prezidențiali, care sunt prezentați alături de câte o fotografie și un CV. Astfel, lista celor 12 consilieri prezidențiali (a nu se confunda funcția de consilier prezidențial cu cea de consilier de stat) este alcătuită din: Ion Oprișor, Leonard Orban, Mihaela Ciochină, Dan-Andrei Muraru, Laurențiu-Mihai Ștefan, Cosmin-Ștefan Marinescu, Sergiu Nistor, Diana-Loreta Păun, Ligia Deca, Daniela Bârsan, Delia Dinu și George-Vladimir Duhan.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

1 comentariu

  1. Daca legea permite bravo lui! Fara performanta insa vor fi dur sanctionati de catre alegatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.