E.ON România, campanie de împădurire lângă Sighișoara Slider
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 460 Vizualizări

E.ON România, campanie de împădurire lângă Sighișoara

Compania E.ON România răsplătește grija clienților E.ON Drive pentru mediu prin împădurirea unei suprafețe de cinci hectare de teren degradat, lângă Sighișoara.
Potrivit Biroului de presă al companiei, E.ON Drive este prima soluție la cheie dedicată posesorilor de mașini electrice, clienți rezidențiali, business sau municipalități și a fost lansată în anul 2019. De la lansarea proiectului și până în acest an la stațiile electrice au fost încărcați 130.000 kWh, suficienți pentru parcurgerea a circa 850.000 kilometri, ceea ce înseamnă o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu circa 120 de tone.
Pentru a susține demersurile mondiale cu privire la participarea activă pentru construirea unui viitor mai verde, aceste proiecte ale companiei E.ON, fac parte din strategia de dezvoltare sustenabilă a companiei, care își propune să fie un model de bune practici în ceea ce privește protejarea naturii.

Mașinile electrice definesc viitorul

Conform sursei citate, E.ON Energie România și-a asumat ca pentru fiecare 10 kWh încărcați prin intermediul stațiilor electrice să planteze câte un copac, iar pentru a răsplăti cu și mai mult verde, luna aceasta am dublat fiecare copac plantat, ajungând astfel să plantăm 26.000 de puieți de gorun, paltin și pin negru. Odată ajunși la maturitate, aceștia vor absorbi circa 90 tone de dioxid de carbon și vor elibera aproximativ 70 tone de oxigen.
„În această perioadă se desfășoară la Glasgow summit-ul COP26, cea mai mare reuniune globală dedicată combaterii crizei climatice. Dincolo de angajamentele statelor, fiecare dintre noi trebuie să venim cu soluții și măsuri în această direcție. În acest context, cred că viitorul aparține mașinilor electrice. O demonstrează și cifrele noastre care arată clar că numai în acest an numărul încărcărilor la stațiile noastre electrice s-a dublat față de anul trecut. Am dorit să ne răsplătim clienții care au aceeași preocupare ca și noi, să protejeze mediul prin reducerea amprentei de dioxid de carbon. De aceea, am ales să continuăm să plantăm la Sighișoara, unde deja se conturează o viitoare pădure. Nu ne oprim aici și vom planta în continuare câte un copac pentru fiecare 10 kWh încărcați prin stațiile E.ON Drive”, a precizat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE