Rata șomajului în luna ianuarie Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 137 Vizualizări

Rata șomajului în luna ianuarie

La sfârșitul lunii Ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREȘ erau înregistrați 6713 șomeri (din care 3089 femei), rata șomajului fiind de 3,23 %.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,28% , în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,05 pp.

Din totalul de 6713 persoane înregistrate în evidențele AJOFM MURES, 1096 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5617 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 4879 șomeri provin din mediul rural și 1834 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Mureș (48,80%), urmat de cei cu studii gimnaziale (26,04%), studii liceale (9,74%), studii profesionale (11,98%), studii superioare (2,64%), din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu școli postliceale sunt 0,80 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3039  persoane foarte greu ocupabile, 1863 greu ocupabile, 1240 mediu ocupabile, iar 571 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Mureș sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM  Mureș la adresa www.anofm.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE