FOTO: Preasfințitul Episcop Cristian Crișan, vizită pastorală în Parohia Ivănești și popas pascal în Parohia Poienița Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 394 Vizualizări

FOTO: Preasfințitul Episcop Cristian Crișan, vizită pastorală în Parohia Ivănești și popas pascal în Parohia Poienița

Într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie, a treia zi de Paști, 18 aprilie 2023, Parohia Ivănești din Protopopiatul Târgu Mureș-Râciu, județul Mureș, a îmbrăcat straie de sărbătoare și a primit vizita păstorului, a Preasfințitul Episcop Cristian Crișan – Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

A fost întâmpinat de către părintele protopop al Protopopiatelor Târgu Mureș – Râciu, Ioan Fărcaș, de către părintele paroh Adrian Pop și de către preoții din protopopiat, de diaconul Gheorghe Răulea, cât și de părintele vicar cu preoții al Eparhiei de Oradea, Antonio Chifor, și părintele spiritual al Seminarului din Oradea, Anton Rus.

Pe aleea mediană care duce la biserica parohială, comunitatea locală formată din copii, tineri și adulți, îmbrăcați în straie populare, și-au întâmpinat Ierarhul alături de domnul Primar al comunei Livezeni, ing. Istvan Banyai, domnul viceprimar Sandor Orban, consilier al Consiliului Județean Mureș, profesor conferențiar Mihaela Natea. Nu a lipsit nici tradiționala întâmpinare cu pâine și sare de către localnici.

Înainte de a intra în biserică pentru celebrarea liturgică, părintele protopop al Protopopiatelor Târgu Mureș – Râciu a adresat calde cuvinte de bun venit Preasfințitului Părinte Cristian.

Din încredințarea Preafericirii Sale Lucian, Sfânta Liturghie Arhierească s-a celebrat de către Ierarh și preoții prezenți în biserica parohială „Sfinții Arhangheli“, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezenți. Răspunsurile Sfintei Liturghii au fost date de către un grup de tineri din Parohia Târgu Mureș IV.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian, a transmis comunității salutul și binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. A întărit comunitatea prin cuvintele Evangheliei din cadrul sărbătorii și i-a îndemnat pe cei prezenți să pășească în armonie asemeni ucenicilor Luca și Cleopa în drumul lor spre Emaus.

La finalul celebrării Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Episcopului pentru această vizită și a transmis mulțumiri Preafericitului Părinte Cardinal Lucian.

Comunitatea locală a oferit un portret al Preasfinției Sale, realizat de către artistul plastic Paula Conț, și diferite produse locale, flori și cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru această vizită.

În cursul aceleași zile, Preasfințitul Cristian a vizitat comunitatea și biserica parohială din Poienița, alături de părintele protopop Ioan Fărcaș și de administratorul parohial, părintele Adrian Pop. Oamenii și-au întâmpinat Ierarhul cu bucurie și gratitudine, îmreună au intonat în biserică imnul pascal „Cristos a înviat!“.

La finalul vizitei arhierești în Parohia Ivănești, comunitatea a oferit o agapă pentru Episcop și invitați.

Mulțumim Lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi!

Adrian POP,

Preot paroh

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE