Invitații conferinței Împreună pentru copii Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 716 Vizualizări

Invitații conferinței Împreună pentru copii

Asociația “Îmbrățișează-mă”  din Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” și Asociația Tineri pentru Tineri-Mureș organizează în data de 27 mai 2023, în Aula din Târgu-Mureș, strada Nicolae Iorga nr.1, între orele 9,00-14,30 Conferința Împreună pentru copii. Evenimentul este deschis deopotrivă părinților și cadrelor didactice de la toate nivelele de învățământ (educatori, învățători, profesori), dar și tinerilor și adolescenților.

Mircea Platon

Invitați de seamă sunt Dana Gîrbovan, judecător, Florentin Țuca, avocat, Mircea Platon, doctor în istorie, redactor-șef al revistei Convorbiri literare (Iași), Silviu Man, licențiat în drept al Universității București, master în Antropologie, actor independent de teatru și performance non-verbal la Compania9 din București.

„.Acest eveniment vine să răspundă unei nevoi de UNITATE în jurul copiilor noștri, ca să nu ajungă doar suflete în ceață, minți pâcloase și oameni stăpâniți de instincte. Și cine sunt cei care pot și trebuie să îi protejeze și să îi formeze pe copii, dacă nu părinții și profesorii? „, menționează organizatorii pe pagina de facebook Asociația “Îmbrățișează-mă”  .

Silviu Man
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE