INTERVIU. Carmen Pop, șefă de promoție în Luduș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2651 Vizualizări

INTERVIU. Carmen Pop, șefă de promoție în Luduș

Carmen Pop este una din șefele de promoție ale Liceului Tehnologic nr. 1 din Luduș și, totodată, a promovat examenul de Bacalaureat cu una din cele mai mari note din liceul său, 9,65. Deși a fost la un profil real, viitorul său se îndreaptă spre domeniul artistic, fiind cântăreață și, speră ea, în viitor, actriță. Vineri, 28 iulie, am discutat cu absolventa, aflând despre activitățile sale extrașcolare, despre examenul de Bacalaureat și despre multele sale premii obținute în diverse domenii.

Reporter: Care a fost media anilor de liceu?

Carmen Pop: 9,93. Am fost a doua șefă de promoție.

Rep.: Care a fost media examenului de Bacalaureat?

C.P.: 9,65.

Rep.: Cum a fost examenul?

C.P.: Bac-ul în sine nu a fost dificil. Subiectele în sine au fost chiar accesibile și făcute, cumva, pentru noi. Deci nu mi se pare că au vrut să ne „saboteze”, cu tot ce am trăit: grevă, pandemie. Sunt grele acele trei zile în care stai stresat trei ore, trebuie să te concentrezi, te duci acasă, te culci, știind că a doua zi mai ai un examen. E vorba mai mult de oboseala adunată, decât de subiectul în sine. Pregătirea e multă și trebuie să fie constantă, să te intereseze. Trebuie să te obosești puțin înainte, dar și să te odihnești chiar înainte. Înainte de bac, nu trebuie să faci nimic. În ultimele două săptămâni, eu m-am relaxat, pentru a fi fresh pentru examen. Altfel, clachezi fix când nu trebuie să clachezi.

Rep.: La ce facultate ai ales să mergi?

C.P.: În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, am ales Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pegagogie Muzicală. Am ales partea de teorie a Universității deoarece eu vreau muzică ușoară, pentru că cea clasică îți influențează mult modul în care cânți. Odată ce cânți muzică clasică, se aud influențele de acolo.

Rep.: Ce hobby-uri ai? Ce faci în timpul liber?

C.P.: Eu cânt, de la cinci ani, muzică populară, pentru că părinții mei au cântat populară și așa am fost introdusă în lumea muzicii. Am cântat cu ei, dar și singură. Toată lumea mă întreabă: De ce muzică populară, dacă tot nu-ți place? Într-adevăr, nu-mi place atât de tare, dar a fost prima muzică în care am fost introdusă. Am fost trimisă pe scenă și mi s-a zis „Cântă asta!”. Dar bineînțeles că mi-a plăcut, îmi place pe scenă. Pe lângă muzică, vreau să dau și la actorie. Pentru asta m-am dus la București, ca să dau la UNATC. Îmi place să mă numesc actriță în devenire. S-au îmbinat toate. Teatrul cu muzica merge. Îmi place acest domeniu artistic. La alegerea facultății, nu știu ce aș fi putut să fac altceva. Am luat note mari și la matematică și la fizică, care sunt o ramură total diferită, dar am mers tot pe latura artistică. În acest sens, mi s-a spus: I-ați pasiunea și pune-o în muncă. Nu sunt de acord, pentru că atunci pasiunea dispare.

Rep.: Care e secretul reușitei?

C.P.: Am fost constantă și, pur și simplu, am învățat încă din clasa a IX-a. În fiecare an am avut note bune, iar în clasa a XII-a doar am plusat în unele locuri. E foarte important să te pregătești constant și pe rând, să nu lași totul pe ultima sută de metri.

Rep.: Cine te-a susținut în tot demersul acesta?

C.P.: Părinții mei. M-au susținut în orice. Au venit cu mine peste tot. Ei m-au introdus în lumea aceasta și adevărul este că au văzut că-mi place. Și profesorii; în generală, profesoara de Istorie m-a implicat pe partea de teatru, iar când am ajuns în liceu, profesoara de Română m-a „exploatat” în sensul bun. M-a împins pe toate domeniile acestea, scris, actorie, creație, recitare, am făcut tot felul de filmulețe și m-a băgat în tot felul de concursuri, precum cele de creație. Am obținut locul II la Olimpiada de Română, nivelul județean. Toate activitățile acestea m-au învățat. Am zis, este un stil de viață. Sunt mereu în priză.

A consemnat Alexandra BORDAȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE