APIA Mureș, Campanie de plată pentru peste 22.000 de fermieri Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 855 Vizualizări

APIA Mureș, Campanie de plată pentru peste 22.000 de fermieri

Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mureș, ing. Ovidiu Săvâșcă, a anunțat miercuri, 26 iulie, cu prilejul ședinței lunare a Colegiului Prefectural Mureș, că începând cu data de 1 august vor demara controalele aferente celor 22.309 de cereri depuse în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2023.

Tendință de comasare a terenurilor

În informarea sa, ing. Ovidiu Săvâșcă a precizat că instituția pe care o coordonează a finalizat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2023 cu un număr de de 22.309 de cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 264.407,81 de hectare.

”În comparație cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor, cu 857 de cereri, în timp ce suprafața agricolă declarată a rămas aproximativ la fel ca în anul trecut, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor. Aproximativ 45%, 130.153,63 de hectare, din suprafața solicitată la plată la APIA Mureș, este solicitată de fermele cu peste 50 de hectare, cereri cu complexitate ridicată datorită numeroaselor scheme de plată solicitate pe o singură cerere unică, acestea fiind gestionate de Serviciul Autorizăre Plăți din cadrul Centrului Județean Mureș”, a precizat directorul executiv al APIA Mureș.

Controale și apoi plăți în avans

Din cele 22.309 de cereri depuse pentru Campania 2023, 21.150 sunt fermieri persoane fizice, 626 fermieri persoane juridice și 533 fermieri cu formă de organizare fără personalitate juridică (PFA, II, IF).

”De la 1 august, sperăm să primim eșantionul de control aferent cererilor depuse în Campania 2023, cu termen de finalizare 14 octombrie, deci avem timp două luni și jumătate ca să finalizăm controalele în teren. Eșantionul de control reprezintă undeva la 5% din numărul de cereri depuse, deci dacă ne raportăm la cele 22.000 de cereri, vor fi undeva minim 1.000 de fermieri care vor intra ”în furcile caudine ale controlului.” Imediat cum finalizăm controalele și introducem în sistemul informatic datele pentru acești fermieri, în 15 octombrie va debuta prima campanie de plată, plata în avans așa cum e cunoscută de fermieri, care reprezintă 70% din drepturile de plată pe care le au fermierii. Plata în avans se va efectua până în 30 noiembrie, iar din 1 decembrie până în data de 30 iunie a anului următor se va face plata finală, adică diferența de 30%”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, ing. Ovidiu Săvâșcă.

Ajutoare speciale pentru sectorul bovin

Nu în ultimul rând, directorul executiv al APIA Mureș a informat că în decursul anului 2023 a fost acordat un ajutor de stat privind susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, cauzat de războiul din Ucraina, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2023, unui număr de 815 de beneficiari din județul Mureș. Aceștia au beneficiat de ajutoare de stat în valoare totală de 8.457.139,84 de lei, pentru un efectiv total de 23.409 de bovine.

”Rezultatele atinse ne îndreptăţesc să considerăm că a fost un an bun de campanie a primirii cererilor şi ne dau speranţa că toate operaţiunile necesare gestionării dosarelor în vederea finalizării campaniei de plăţi se vor desfăşura la timp, cu eficienţă, astfel încât cei îndreptăţiţi la primirea subvenţiilor, să intre în posesia lor imediat ce regulamentele comunitare permit acest fapt”, a conchis ing. Ovidiu Săvâșcă, care a precizat că la acest capitol județul Mureș se află pe locul 1 din România.

Cereri primite pe sectorul vegetal (2023)

– Culturi în teren arabil: 18.719 de fermieri, pentru 174.159,79 de hectare;

– Tutun: 38 de fermieri, pentru 314,35 de hectare;

– Sfeclă: 7 fermieri, pentru 153 de hectare;

– Soia: 389 de fermieri, pentru 4.886,08 de hectare;

– Lucernă: 3.580 de fermieri, pentru 18.550,4 de hectare;

– Mazăre: 76 de fermieri, pentru 162,62 de hectare;

– Sfeclă: 7 fermieri, pentru 153 de hectare;

– Legume în seră: 46 de fermieri, pentru 38 de hectare;

– Legume în solarii: 148 de fermieri, pentru 60 de hectare.


Cereri primite pe sectorul zootehnic (2023)

– ANTZ-7 (lapte de vacă – plată decuplată de producție): 1.674 de fermieri, pentru 87.301 de animale;

– ANTZ-8 (carne de vită și mânzat – plată decuplată de producție): 2.972 de fermieri, pentru 60.158 de animale;

– PD-21 (sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte): 764 de fermieri, pentru 20.995 de animale;

– PD-22 (sprijin cuplat pentru venit – carne vită): 129 de fermieri, pentru 2.902 de animale;

– PD-23 (sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte): 7 fermieri, pentru 48 de animale;

– PD-24 (sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine): 590 de fermieri, pentru 161.183 de animale.

Măsuri compensatorii de dezvoltare rurală

– Măsura 10 Agro-mediu și climă:

2023: 2.198 de fermieri, pentru 74.196,36 de hectare;

2022: 1.551 de fermieri, pentru 36.393 de hectare.

– Măsura 11 – Agricultură ecologică:

2023: 532 de fermieri, pentru 37.353,16 hectare;

2022: 376 de fermieri, pentru 10.075,44 de hectare.

– Măsura 10 – Agromediu și climă combinată cu Măsura 11 – Agricultură ecologică:

2023: 128 de fermieri, pentru 6.687,6 de hectare;

2022: 128 de fermieri, pentru 6.687,6 de hectare.

– Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice:

2023: 4.404 de fermieri, pentru 51.839,49 de hectare;

2022: 4.450 de fermieri, pentru 42.796,57 de hectare.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE