Cetățeni străini depistați fără forme legale în județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1202 Vizualizări

Cetățeni străini depistați fără forme legale în județul Mureș

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Mureș au desfășurat în data de 3 august o acțiune în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și muncii nedeclarate a străinilor.

”În cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat doi bărbați din Republica Moldova, ambii în vârstă de 29 de ani, în timp ce desfășurau activități lucrative în domeniul construcțiilor, fără a fi în posesia vizelor de ședere în scop de muncă și fără ca angajatorul să fi încheiat cu aceștia contracte individuale de muncă. Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost îndepărtate sub escortă de pe teritoriul României, prin însoțirea acestora la frontieră, iar pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de șase luni”, au informat reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al Județului Mureș

Conform sursei citate, în executarea măsurilor de îndepărtare, Serviciul pentru Imigrări al Județului Mureș a beneficiat de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

”La finalizarea verificărilor, în privința angajatorului vor fi dispuse măsurile legale, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României cu modificările și completările ulterioare”, a mai informat aceeași sursă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE