NATO înființează în România un Comandament de Operații Speciale la Târgu Mureș Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 717 Vizualizări

NATO înființează în România un Comandament de Operații Speciale la Târgu Mureș

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, o scrisoare a preşedintelui Klaus Iohannis prin care acesta solicită solicită aprobarea înfiinţării Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale, sub denumirea Regional Special Operations Component Command (HQR-SOCC), pe teritoriul României. În primă fază, acest comandament va funcţiona la Târgu Mureş. „Iniţiat, România îşi va asuma rolul de naţiune lider. Ulterior, în condiţiile îndeplinirii de către Bulgaria a standardelor NATO, rolul de naţiune lider va fi preluat alternativ. Iniţiativa rămâne deschisă inclusiv pentru contribuţia altor naţiuni Aliate”, mai precizează şeful statului, în documentul transmit conducerii Parlamentului. Un plen reunit al celor două Camere va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 14.00, iar acest punct este posibil să se regăsească pe ordinea de zi a şedinţei. Fondurile necesare contribuţiei României la constituirea Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit RGN press.

Comandamentul ar urma să își atingă capacitățile operaționale complete până la finalul anului 2024.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE