Cupa „Moș Nicolae” de Minihandbal, la prima ediție Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 148 Vizualizări

Cupa „Moș Nicolae” de Minihandbal, la prima ediție

Miercuri, 6 noiembrie, sala de sport din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Târgu Mureș a găzduit Cupa „Moș Nicolae” pentru minihandbaliștii mureșeni, cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani.

La eveniment au participat 215 copii, de la 16 echipe din județul Mureș care au jucat pe trei terenuri timp de patru ore, fiecare meci având 20 de minute, cu 5 minute pauză între ele. La final, a avut loc festivitatea de premiere a acestora, fiecare copil primind un pachețel cu dulciuri.

Este prima ediție de acest gen pe care o organizează Asociația Județeană de Handbal, în colaborare cu liceul sportiv care ne-a pus la dispoziție sala, dar și cu toate echipele care au binevoit să participe”, a declarat președintele AJH, Claudiu Cociș.

Potrivit Federației Române de Handbal, Minihandbalul este un joc cu mingea destinat copiiilor cu vârsta cuprinsă între 6-11 ani. Fiecare dintre cele două echipe care joacă trebuie să fie alcătuite din minim 10, maxim 16 jucători. Prin minihandbal, cei mici își pot îmbunătăți abilitățiile motorii și coordonarea, care sunt la fel de importante precum însușirea conceptelor specifice jocului, cum este  spiritul de echipă sau FairPlay-ul.

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE