Reparații capitale și renovări la Dispensarul TBC Târgu Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 454 Vizualizări

Reparații capitale și renovări la Dispensarul TBC Târgu Mureș

Spitalul Clinic Județean Mureș a atribuit, în data de 5 ianuarie 2024, societății Pro Ex 2005 SRL Târgu Mureș, un contract în valoare de 716.614 de lei, fără TVA, pentru realizarea unor lucrări de reparații generale și de renovare în cadrul obiectivului de investiție ”Reabilitarea Dispensarului TBC Târgu Mureș”, informează www.licitatiapublica.ro.

Proiectul este finanțat prin intermediul Programului european ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” și prevede execuția unor lucrări de reabilitare a imobilului din strada Târgu Mureș, strada Gheorghe Marinescu nr. 5.

”Reabilitarea spațiilor în care funcționează Dispensarul TBC este imperios necesară pentru a crește adresabilitatea și atractivitatea acestuia, mediul în care se desfășoară actul medical fiind un criteriu important în alegerea pacienților”, se precizează în Caietul de sarcini al licitației, document aprobat de către dr. Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, și de dr. Szasz Carmen, manager de proiect.

Durata contractului este de patru luni.

Ce se va realiza:

– Reparații la pereți prin tencuire, gletuire, unde este necesar, curățarea și amorsarea suprafețelor pe care se va aplica vopsea lavabilă;
– Înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie din PVC;
– Desfacerea pardoselilor din tarket;
– Desfacere gresie și faianță;
– Refacere tencuieli interioare;
– Montat pardoseli din tarket;
– Montat tapet PVC pereți;
– Refacerea camerei unde se va instala aparatul de radiologie (pereți și uși care să asigure radioprotectia conform normelor în vigoare);
– Refacere grupuri sanitare – montare gresie și faianță, refacere instalații sanitare interioare, alimentare cu apă rece și caldă;
– Turnare șapă autonivelantă pardoseli;
– Montare tavane din gipscarton;
– Refacere instalații electrice;
– Montare instalație de supraveghere video și alarmare la incediu;
– Zugrăveli cu vopsea lavabilă;
– Înlocuire centrale termice;
– Procurare și montare chiuvete, inclusiv pozițiile acestora;
– Adaptarea clădirii conform normelor sanitare impuse pentru organizarea secțiilor medicale, introducerea și recompartimentarea de grupuri sanitare și spații anexe, care nu corespund necesităților;
– Refacerea finisajelor interioare;
– Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, cu respectarea normelor și reglementărilor tehnice;
– Procurat și montat platformă persoane cu dizabilități;
– Refacere instalații voce și date;
– Instalare sistem control acces.

Alex TOTH

Foto: https://depositphotos.com/ro/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE