Molecula Cariprazine produsă de Gedeon Richter Plc., două decenii de succese Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 396 Vizualizări

Molecula Cariprazine produsă de Gedeon Richter Plc., două decenii de succese

Conducerea Gedeon Richter Plc., una dintre cele mai renumite companii farmaceutice din Europa, cu sediul în Ungaria, a susținut vineri, 5 aprilie, o conferință internațională de presă în care s-a discutat despre progresele medicale înregistrate în ultimii ani în domeniul neuropsihiatriei, dar și despre perspectivele de viitor ale companiei multinaționale.
În cadrul conferinței au luat cuvântul: Gábor Orbán – CEO al Gedeon Richter Plc., Dr. István Greiner – director al Departamentului de Cercetare și Dezvoltare din cadrul Gedeon Richter Plc., Dr. Kristóf Kóczián – reprezentant al Departamentului de Afaceri al Gedeon Richter Plc., Prof. Dr. Szilveszter E. Vizi – președinte al Comitetului de Directori al Gedeon Richter Plc., Prof. Dr. Zoltán Nusser – director al Institutului de Medicină Experimentală (KOKI) și Prof. Dr. Beáta Sperlágh – director adjunct al KOKI.
Progres farmaceutic impresionant
Subiectul-central al conferinței a fost legat de performanțele medicale răsunătoare ale moleculei Cariprazine, descoperită de Gedeon Richter Plc. în anul 2002 și care, până în ziua de astăzi, a înregistrat încasări pantagruelice și rezultate post-tratament impresionante. Molecula este un antipsihotic folosit în tratamentul de lungă durată al anumitor afecțiuni neuropsihice, cum este schizofrenia și multe alte tulburări depresive. Conform statisticilor oferite de conducerea multinaționalei, în prezent au fost tratați un număr de 1,3 milioane de pacienți din întreaga lume, molecula fiind vândută în peste 64 de state, ceea ce îi conferă bine-meritata titulatură de blockbuster.
„Suntem foarte mândri că în această parte a Europei am fost singurii capabili să creăm o moleculă care a devenit foarte semnificativă, în primul rând în Statele Unite ale Americii, unde este foarte populară și foarte eficientă. Acest antipsihotic se află în top 100 tratamente de acest fel și a fost inventată în anul 2002. Avem patru zone strategice pe care ne concentrăm, iar cea mai mare este cea neuropsihiatrică. Suntem între primele 30 cele mai bune companii farmaceutice din Europa”, a declarat Gábor Orbán, în cadrul conferinței de presă.
Direcții de cercetare
Principalele direcții de cercetare ale companiei farmaceutice vizează medicina generală, ginecologia și dezvoltarea altor molecule care să constituie fundamentul tratamentelor roditoare pentru alte afecțiuni problematice ale contemporaneități. Reprezentanții companiei au arătat că, pentru realizarea acestui scop, este nevoie de o cooperare prolifică între mai multe instituții, iar una dintre acestea este Institutul de Medicină Experimentală (KOKI). La fel de importante sunt și resursele materiale și timpul, ceea ce face ca durata în care un medicament este produs să ajungă până la chiar șapte ani.
„Cercetarea farmaceutică este un proces lung, costisitor și incert. Costurile de la inițierea procesului de cercetare farmaceutică și până la expunere produsului pe piață, se învârt pe lângă suma de un miliard și jumătate de dolari”, a arătat Dr. István Greiner., în cadrul alocuțiunii sale.
Fabrică la Târgu Mureș
Compania Gedeon Richter întrunește un număr de 41 de filiale, 8 fabrici, 12.262 angajați și o istorie bogată care a început acum 120 de ani. Una dintre cele opt fabrici afiliate ale Gedeon Richter Plc. se află în municipiul Târgu Mureș, fiind unul dintre cei mai activi poli economici ai județului.
Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE