Povestea dovleacului scrisă la Căminul pentru vârstnici
31 octombrie 2016
B-unicii Căminului pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureș au avut parte de un sfârșit de săptămână plin de creativitate, prin care au marcat sărbătoarea dovleacului.
”Departe de curentul Halloween ne-am pus în valoare spiritul creativ, transformând dovlecii în surse de frumusețe. Am sculptat dovleci, am realizat inovatoare decorațiuni cu imaginea dovleacului, iar într-una din zile am beneficiat de ajutorul elevilor clasei a VII- a A de la Școala Gimnazială “Liviu Rebreanu”, cu care am sculptat dovleci și am realizat bomboane simpatice și delicioase. Pentru că mirosul serilor de toamnă a intrat și în casa noastră, ne-am propus să coacem, la cuptor, o plăcintă cu dovleac, dulce și crocantă, am recitat, am cântat, am valsat….pe ritmurile frunzelor toamnei”, ne spune directoarea căminului, Anca-Mariela Florea.
Într-o atmosferă caldă și parfumată de mireasma dovleacului rumenit și pudrat cu scorțisoară, aniversații lunii octombrie au fost sărbătoriți cu voie bună, acestora alăturându-se și tinerii Cosmina, Ioana, Roza și Andrei de la Fundația Kiwi, care pe lângă faptul că le-au oferit bunicilor aniversați “dovleci de pus la chei”, i-au ajutat și la “oficiile de gazdă”.
Lasă un comentariu