Jandarmii mureşeni, misiuni în Harghita şi Alba
30 iunie 2018La sfârșitul acestei săptămâni, conform zonei de competență teritorială a unității, Jandarmeria Mobilă Mureş va derula misiuni în județele Harghita și Alba, după cum urmează:
În perioada 28-30 iunie, în localitatea harghiteană Vlăhiţa, unde va avea loc manifestarea cultural artistică „Întrunirea Moto Caritativă şi Festivalul Rock – Ţinutul Secuiesc”. Misiunea de asigurare a ordinii publice la festival se va derula în zona Complexului „Ştrand Termal Perla Vlăhiţei”, locul de desfășurare al evenimentului, cu un efectiv de peste 25 de jandarmi, zilnic.
În județul Alba, jandarmii mureşeni vor fi prezenți în intervalul 28-30 iunie, la festivalul de muzică electronică „Double Rise”. Astfel, în localitatea Rimetea, pe un teren de 2 hectare, un efectiv de peste zece jandarmi mureșeni, zilnic, va avea misiunea de prevenire a oricăror acte sau fapte, care ar putea tulbura buna desfășurare a manifestărilor.
„Jandarmeria recomandă cetăţenilor să dea dovadă de vigilenţă în locurile aglomerate, să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să supravegheze copiii și să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii unor fapte antisociale să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în zonă, în mod direct sau prin apelarea numărului unic de urgenţă 112”, a precizat cpt. Adina Chiş, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş.
(Redacţia)
Lasă un comentariu