Peste 200 de deținuți și-au exprimat dorința de a vota
10 noiembrie 2019În conformitate cu Decizia Biroului Electoral Central prin care alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale pentru alegerile prezidențiale, conducerea Penitenciarului Târgu-Mureș a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că din 279 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Mureș, 254 dintre acestea au drept de vot, ca urmare, 214 persoane și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României, până la momentul actual.
În aceeași sursă se menționează faptul că ”situaţia numerică este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, cel mai târziu la ora 20.00”.
Andreea GONDOR
Lasă un comentariu