Târgumureșeanul mort în incendiu, reclamat la 112 în urmă cu două zile
20 septembrie 2021Un bărbat în vârstă de 54 de ani şi-a pierdut viaţa luni, 20 septembrie, în urma unui incendiu izbucnit pe strada Brașovului din Târgu Mureș.
La solicitarea mass media, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a confirmat faptul că în urmă cu două zile autoritățile au fost alertate, prin intermediul numărului 112, de către vecinii bărbatului respectiv.
”La data de 18 septembrie, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că într-un imobil din Târgu Mureș, o persoană se manifestă gălăgios și este agitată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 54 de ani, din Târgu Mureș. Totodată, a fost solicitat un echipaj medical, bărbatul fiind preluat și transportat la UPU SMURD Târgu Mureș, în vederea efectuării de investigații de specialitate”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)
Lasă un comentariu