Activități de prevenire a consumului de droguri, la Festivalul Vibe
3 iulie 2022Polițiștii mureșeni, împreună cu jandarmi de la Gruparea Mobilă ”Regele Ferdinand” Târgu Mureș și Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș au fost prezenți duminică, 3 iulie, la Festivalul Vibe, pentru a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
”Colegii de la prevenire și siguranță școlară, alături de reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au purtat discuții cu tinerii, pentru că aceștia să conștientizeze riscurile la care se supun atunci când consumă substanțe interzise. Adolescenții au avut prilejul de a încerca ochelarii speciali care induc efectele consumului de droguri și alcool, putând astfel resimți starea produsă de consumul acestora. Aceste acțiuni de informare, educare și prevenire vor continua și în perioada următoare, în special în rândul tinerilor, pentru a înțelege riscurile la care se expun și cum li se poate schimba viața pentru totdeauna”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)
Lasă un comentariu