Tineri cercetați pentru furt
11 ianuarie 2023Trei tineri de 16 și 17 ani din Târgu Mureș au fost identificați și reținuți de către polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Târgu Mureș, fiind bănuiți de furt.
„În fapt, la data de 2 ianuarie a.c., aceştia ar fi pătruns, prin efracţie, într-o societate comercială din Târgu Mureş, de unde ar fi sustras peste 40 de bucăţi de anozi de alamă, cupru şi inox, creând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. În urma activităţilor investigative, faţă de cei în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș”, au informat reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
I.M.
Lasă un comentariu