Home / Slider / FOTO, VIDEO: CS Olimpic, pepinieră pentru echipa naţională de handbal

FOTO, VIDEO: CS Olimpic, pepinieră pentru echipa naţională de handbal

Distribuie

Trei sportive legitimate la CS Olimpic Târgu-Mureş sunt selecţionate să participe la Trofeul Carpaţi, turneu internaţional de handbal în cadrul căruia echipa naţională de junioare a României va evolua, între 17 şi 19 martie, la Râmnicu Vâlcea, împotriva selecţionatelor din Rusia, Norvegia şi Polonia. Participarea celor trei junioare – Ioana Ugran, Andreea Târşoagă şi Monica Barabaş – la acţiunea echipei naţionale este cu atât mai apreciabilă cu cât niciun alt club de handbal din România nu are trei sportive selecţionate la Trofeul Carpaţi. Detalii despre acest succes, dar şi despre activitatea generală din cadrul clubului, am obţinut la finalul unui antrenament susţinut în sala de sport a Gimnaziului „Liviu Rebreanu”, de la prof. Mihaela Evi, vicepreşedinte şi antrenoare în cadrul CS Olimpic Târgu-Mureş.

Reporter: Am văzut la antrenament copii de diferite vârste, fete şi băieţi. Între ce vârste sunt sportivii pe care îi pregătiţi?

Prof. Mihaela Evi, antrenoare CS Olimpic Târgu-Mureş: Cele mai micuţe au 5 ani, iar cele mai mari sportive au 19 ani.

Rep.: Câte grupe de handbal aveţi în prezent, la fete şi la băieţi?

M.E.: La fete avem Junioare 1, 2, 3, 4 şi 5 şi Grupa Micuţă, de fete născute în 2007, 2008 şi 2009, iar la băieţi avem Juniori 2, 4 şi 5.

Rep.: Bănuiesc că la atâtea echipe e greu de ţinut evidenţa turneelor, a rezultatelor… Care sunt, totuşi, principalele rezultate înregistrate în acest an competiţional de sportivii de la CS Olimpic?

M.E.: La fete, suntem pe primul loc şi la Junioare 2 şi la Junioare 3, suntem calificate la etapa viitoare, adică la turneul Semifinal, iar la Junioare 1 jucăm tot cu junioarele 2, am câştigat multe meciuri, cu excepţia meciurilor cu echipele din Baia Mare care sunt cu pretenţii în acest an. De aceea ne-am înscris, în ideea de a avea jocuri cu echipe mai puternice şi mai grele. La băieţi, suntem pe locul 3 la Juniori 2. Ei se califică mai departe, deoarece se califică primele patru echipe. Suntem în obiectiv cu toată lumea, echipele noastre vor participa şi la etapa următoare.

Rep.: Concret, ce obiective v-aţi stabilit la viitoarele Turnee Finale?

M.E.: Acum urmează Turneul Semifinal la Junioare 2, fetele născute în 2000, cu care am câştigat de-a lungul timpului patru titluri de campioane naţionale. Bineînţeles, obiectivul este câştigarea unei medalii şi anul acesta, iar la Junioare 3 deocamdată ne-am propus să ajungem la Turneul Final. La băieţi se merge pe doi ani de vârstă, anul acesta la Juniori 2 sunt sportivi născuţi în 2000 şi 2001, iar băieţii noştri sunt aproape toţi născuţi în 2001. Primul pas e calificarea la Turneul Semifinal, şi tot ce iese mai departe de acolo e un bonus.

Rep.: Antrenaţi alternativ cu soţul dumneavoastră, Claudiu Evi?

M.E.: Eu şi Claudiu antrenăm echipele de fete, iar la băieţi avem doi antrenori, Dani Pop la Juniori 2 şi Laurenţiu Pop la juniori 4 şi 5.

Rep.: Câţi sportivi aveţi legitimaţi în prezent?

M.E.: La performanţă avem Junioarele 2 şi 1, care sunt împreună, unde sunt 25 de fete, la Junioare 3 e tot cam aşa… Avem în jur de 100 de copii la performanţă, plus grupa de fetiţe şi de băieţi născuţi în 2007, 2008, 2009, plus băieţii născuţi în 2005 şi mai mici.

Rep.: Primiţi sportivi noi, chiar începători, pe parcurs?

M.E.: La noi, selecţia e permanentă, întotdeauna e deschisă uşa pentru copii. Chiar astăzi a venit o fetiţă născută în 2008 pentru prima dată la un antrenament şi am fost uimită de calităţile ei pentru practicarea handbalului.

Rep.: Cât de importante sunt calităţile native ale unui handbalist?

M.E.: În ultima perioadă în handbal contează cât munceşti şi abia apoi calităţile. Cum am ajuns deja sus cu prima generaţie pe care am luat-o de mici, de la 8 ani, am reuşit să ne dăm seama că nu contează aşa de mult calităţile pe care le ai. De obicei, jucătorii care au calităţi muncesc mai puţin decât cei mai puţin înzestraţi. Contează mai mult munca, şi le spun des fetelor lucru acesta.

Rep.: Contează foarte mult şi aportul, munca antrenorilor…

M.E.: Avem minim 3 ore de antrenamente în sală zilnic, de luni până vineri. Venim de obicei cu o oră înainte, pentru a spăla şi aranja sala, iar după antrenamente mai stăm o oră, ca să strângem, iar în weekenduri suntem plecaţi mai tot timpul.

Rep.: Aveţi meciuri în fiecare weekend?

M.E.: Da. Mai avem două etape şi se termină sezonul regulat, după care urmează turneele semifinale, care încă nu se ştie unde se vor disputa. Se vor juca pe teren neutru, în funcţie de tragerea la sorţi. Anul trecut am jucat la Moreni, la Blejoi – lângă Ploieşti, iar băieţii au fost la Bacău.

Rep.: Aveţi o activitate dificilă, dar în acelaşi timp frumoasă, plină de satisfacţii. Una dintre acestea este, cred, selecţionarea unor sportive de la CS Olimpic la lotul naţional de handbal…

M.E.: Acesta a fost şi visul nostru de la început. Nu neapărat rezultatele pe care le-am avut, deşi şi rezultatele au fost şi sunt importante. Ne-am propus să creştem sportivi, să ajungă să joace handbal la un nivel înalt. În acest moment, sunt selecţionate la lotul naţional de junioare trei sportive de la clubul nostru: Ioana Ugran, Andreea Târşoagă şi Monica Barabaş. Trofeul Carpaţi este un turneu foarte important, care va avea loc între 17 şi 19 martie, iar echipa României va evolua împotriva selecţionatelor din Norvegia, Rusia şi Polonia. În acest an, sportivele noastre au mai fost selecţionate la un turneu, când au jucat cu Franţa, la Chiajna, şi nu pot să descriu ce sentimente m-au încercat când le-am văzut acolo.

Rep.: Mai este vreun club care are trei jucătoare selecţionate la Trofeul Carpaţi?

M.E.: Nu. La această acţiune suntem singurul club din România cu aşa de multe jucătoare. La acţiunea din ianuarie am avut-o selecţionată şi pe Flavia Munteanu, care e extremă dreaptă, şi pe Carina Ghemeş la un moment dat, care e pivot. Deci mai sunt şi alte jucătoare aflate în atenţia selecţionerilor, în lotul lărgit. La sfârşitul lunii martie vor avea loc Jocurile Mediteraneene, în Tunisia, iar în vară va fi Campionatul European. Intră în handbalul de performanţă. De asemenea, avem şi la naţionala de cadete sportive născute în 2002-2003, Carla Lăcătuş – care e o jucătoare de bază, şi în lotul lărgit avem încă două jucătoare, Kiss Kitti care e pivot şi Ana Gavrilă.

Rep.: Unde vă vedeţi peste câţiva ani? Întreb asta în ideea în care jucătoarele cresc şi la un moment dat vor fi oferte şi vor simţi nevoia să evolueze în competiţii puternice…

M.E.: Oferte sunt de mult timp pentru ele. Sunt cluburi pe care şi le doresc de câţiva ani. Noi ne dorim să facem aici o echipă de senioare, cu jucătoare din Târgu-Mureş. Şi ele îşi doresc asta, în iarnă când a apărut problema cu sala de antrenament primul instinct al meu a fost să plecăm. După ce am discutat cu ele am hotărât împreună să rămânem aici, la Târgu-Mureş, să reprezentăm oraşul dacă se poate şi la senioare, în formula aceasta.

Rep.: Peste câţi ani ar urma să se întâmple asta?

M.E.: Cele mai mari fete ale noastre sunt născute în 1999. E ultimul an de juniorat şi ne-am gândit că în următorul sezon competiţional o echipă de senioare de Divizia A ar fi numai potrivită… Şi în acest moment ne putem înscrie în Divizia A pentru că este în regulament o prevedere prin care te poţi înscrie cu statut de Junioare.

Text şi foto: Alex TOTH

B grupa fetitelor

C mihaela evi

D baieti

E olimpic

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Prohibiția pescuitului în 2024

Distribuie Ca în multe alte domenii, și pescuitul are o legislație în vigoare, care stabilește …

1 comentariu

  1. Morar-Salcudean Daniela-Ramona

    Buna ziua.
    M-ar interesa sa-l înscriu pe băiatul meu nascut in anul 2009 la handbal.Unde ar trebui să mergem?
    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    Cu stima,
    Morar-Salcudean Ramona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.