Share
Home / Administratie / Prințul Sturdza: “Avem nevoie de autostrada aceasta care ne leagă de la Arad la Chișinău”

Prințul Sturdza: “Avem nevoie de autostrada aceasta care ne leagă de la Arad la Chișinău”

Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza arată dezinvolt și franc problemele pe care oamenii de decizie din județul nostru și din țară ar trebui să le rezolve pentru ca Mureșul să se dezvolte, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi. Nu este însă singurul subiect pe care l-am atins. Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza, a participat, marți, la Conferința Internațională “Sud-estul european între tentația eurasiatică și tendința pro-europeană”, organizată în parteneriat de Universitatea “Petru Maior” Tîrgu Mureș, Centrul de Studii Regionale și Pluraliste „Transilvania”, Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene, Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice şi Private.

 

Reporter: Alteța Voastră, vorbeați în discursul de început al Conferinței Internaționale “Sud-estul european între tentația eurasiatică și tendința pro-europeană” referindu-vă la Tîrgu Mureș și județul Mureș și ați atins problema lipsei de infrastructură – feroviară, rutieră, aeroportuară -. Din ce spuneați dvs. municipiul pare un punct terminus. Explicați-ne mai pe larg.
Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza: Orașul acesta e un oraș extraordinar de frumos, cu o istorie nemaipomenită, în locul acesta, în această cetate este scrisă istoria. Trebuie să știi ce vrei. Vrem să avem locuri de muncă, vrem să dezvoltăm orașul și regiunea sau vrem să rămânem un oraș de provincie. Aceasta este întrebarea. Eu cred că cei mai mulți oameni, în loc să plece toți tinerii în afară, ar vrea să găsească locuri de muncă bine plătite pe aici. Uitați-vă la ce s-a întâmplat în Arad, în Oradea și în Timișoara, acolo lucrurile merg mult mai bine. Salariile sunt mult mai ridicate decât aici și pentru că sunt legați de autostrăzile ungurești. Noi, aici, la Tîrgu Mureș, avem nevoie de un aeroport performant, de un tren care merge de la Tîrgu Mureș la Sighișoara, nu mai departe pentru că de acolo este tren internațional, și avem nevoie de autostrada aceasta care ne leagă de la Arad – Alba Iulia – Tîrgu Mureș – Iași și Chișinău. Este o venă de sânge pentru moldoveni, este și o venă de sânge pentru județul Mureș. Eu așa văd lucrurile. Eu câți oameni nu am adus aici, de la regalitatea engleză, cea din Luxemburg, Liechtenstein, oameni de afaceri din Germania cărora le place aici extraordinar de mult, dar când le spun: Nu vreți să faceți o fabrică pe aici, nu vreți să investiți, îmi răspund: Cum vrei să investim, nu vezi că până la Cluj facem 2 ore și jumătate. Cred că politica românească în ultimii 20 de ani a fost foarte, foarte proastă, s-a centralizat totul la București și nu își dau seama că România este un stat multietnic și regiunile sunt complet diferite. Pe oamenii din Maramureș nu poți să îi compari cu cei din Dobrogea sau din Oltenia. Nu este unul mai bun decât altul, dar sunt diferiți și trebuie să fie legați între ei. Pentru asta avem nevoie de infrastructură. Până în Maramureș am nevoie de trei ore, deși vorbim de nici 200 de km, aceasta nu este România modernă. Și mai este o altă problemă, Basarabia, eu consider că este pământ românesc, dar, dacă nu facem ceva ca să îi ajutăm cu adevărat, nu că le plătim gazele, sigur și acesta este un mare, mare ajutor, dar trebuie să îi ajutăm să se dezvolte și așa nu poate să meargă niciodată.

 

Rep.: Alteța Voastră, de ce credeți că proiectele acestea mari de infrastructură au ocolit județul Mureș, dacă aveți o explicație, avem nevoie de politicieni mai buni, care să facă lobby pentru a obține fonduri?
Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza: Oamenii care au fost trimiși la Bruxelles și la Strasbourg nu au fost politicienii cei mai buni pe care îi avem, erau politicieni de al doilea rând. Eu aș fi vrut și aceasta este și ideea domnului Țiriac pe care i-am dat-o să avem niște reprezentanți acolo care stau cu capul sus și nu în jos ca măgarul care o să ia niște bice. În al doilea rând găsesc că Uniunea Europeană să nu își bage nasul prea mult în România, pentru că suntem singurii care avem un DNA, suntem singurii care avem un ANAF, să își vadă ei de treabă pentru că la ei corupția e mult mai mare decât la noi. La noi sunt mai mulți corupți, e adevărat, dar nu cu aceleași sume cum sunt în Occident. Și, dacă am fi avut reprezentanți buni acolo, este sigur că am fi avut și noi infrastructura pe care o merităm, dar, dacă nu spune nimeni nimic? Cred că au fost câteva delegații de unguri la București și asta este foarte, foarte bine că au fost la Guvern tot timpul, dar ei ar fi trebuit să se bată mai mult pentru județul Mureș, ca să avem autostradă aici, ca să avem un tren, ca să avem un aeroport cumsecade, ei au fost slabi, foarte, foarte slabi. Eu sunt un tip care îmi spun părerea.

 

Rep.: Spuneați mai devreme că România ar trebui să sprijine Basarabia, care este pământ românesc, ce înseamnă din punctul dvs. de vedere acest sprijin? Spuneați că e bine că le plătim gazele, dar…
Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza: Sprijinul se poate da în multe feluri, nu pot să vi le enumăr pe toate. Dar, spre exemplu, sprijin pentru copiii din Basarabia ca să vină să studieze aici, cei care vreau și care vreau să muncesc la universitate. În al doilea rând, să avem un tren care merge bine înspre Chișinău, nu numai între București și Chișinău, ci și între Iași și Chișinău, pentru că nu există unul care să nu ia nu știu câte ore, să îi ajutăm cu autostrada și să le facilităm drumul înspre Europa, noi suntem în Europa, ei nu sunt. Un sprijin ar putea fi să își facă și ei un DNA, poporul vrea asta, nu mai vor corupți în Parlament și altundeva, să aibă și ei un ANAF, de ce cei care câștigă mulți bani să nu plătească taxe și viticultorul sau agricultorul să plătească taxe, e corect acest lucru? Eu am plătit taxele mele întotdeauna, până la ultimul cent, și taxele în Elveția să știți că sunt destul de mari. Atunci putem să îi ajutăm printr-o asistență mai mare. Între cele două războaie, când Basarabia era a noastră, noi nu am prea ajutat Basarabia, nu am făcut nicio investiție atunci, au venit rușii și au făcut foarte multe investiții, așa că se înțelege că o parte din populație spune: Dar ce au făcut românii pentru noi? Rușii au făcut. Spun că au putut să-și exporte vinurile, produsele agrare înspre Rusia, înspre România – nu. Trebuie să îi ajutăm, să le arătăm că sunt frații noștri și, dacă nu putem să îi ajutăm să intre în Uniunea Europeană, ar fi trebuit să devină un fel de Elveție, o punte între Est și Vest, cu facilități bancare, la echidistanță de Uniunea Europeană și cea rusească. Asta ar fi o cale pentru ei de ameliorare a nivelului de trai.

 

Rep.: Sunteți indisolubil legat de Moldova, ați trăit foarte mult în Vest, suntem aici aproape de o zonă fierbinte, Ucraina, cum simțiți dvs. partea aceasta a sud-estului Europei.
Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturdza: Vedeți dvs., eu am fost în Ucraina, am fost la Kiev, am fost la Sevastopol, am fost la Sinferopol, am fost și la Harkov, cu prieteni de acolo, și drept să vă spun că sunt mai mulți ruși de câți sunt ucrainieni. Hrușciov, care era ucrainean, a schimbat granița Ucrainei și a dat provinciile acestea care nu sunt de acord să fie în Ucraina. Putin le-a anexat, a făcut foarte rău pentru că nu trebuia să facă așa ceva, a pus lumea întreaga împotriva lui, dar provinciile astea sunt rusești, trebuie spus pe nume, nu trebuie să te ascunzi. Dacă noi spunem că Basarabia e românească și el are dreptul să spună că Crimeea este rusească. Acolo nu am auzit, eram cu niște prieteni ruși și i-am întrebat: Oamenii aceștia vorbesc ucraineană? Nici nu puteai să vorbești ucraineană în Crimeea. În fond avea dreptate, nu avea dreptate cum a făcut-o. Eu nu cred că va fi un război între noi și ruși, mai ales că îi avem pe americani acum aici.

A consemnat Ligia VORO

Share

One comment

  1. Păreri foarte bune despre ce ar trebui să devină Tg.Mureş, dar totuşi omul nu este de aici, ar trebui ca cei de aici să vadă de ce aeroportul s-a închis, cine este vinovat şi de ce nu se lucrează acum vara la reabilitarea pistei? De ce nu se lucrează la autostradă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

INTERVIU-EVENIMENT. Mircea Cărtărescu: „Nu mă simt mândru de cărțile mele, ci doar recunoscător pentru ele.“

Mircea Cărtărescu a fost prezent la cea de a patra ediție a Salonului de Carte …

Share
Share