Home / Slider / Galerie FOTO: Rockuri cu iz de AC/DC și Maramureș, la Alternative September Rock

Galerie FOTO: Rockuri cu iz de AC/DC și Maramureș, la Alternative September Rock

Distribuie

Finalul de săptămână a fost monopolizat de muzica rock, Festivalul Alternative September Rock organizat de Primăria Târgu-Mureș a făcut ca Parcul Municipal să răsune de riff-urile de chitară aduse de trupe din România și Ungaria. Pașii m-au purtat sâmbătă seara spre locul cu pricina, dornic să-i revăd live pe cei de la The ROCK și Dirty Shirt.

Sonorități AC/DC

Pe cei de la The ROCK i-am văzut prima dată la Reghin, apoi la Târgu-Mureș, fiecare întâlnire cu ei fiind una mai mult decât super. Nu a făcut excepție nici concertul lor de sâmbătă seara, cu o mare noutate pentru mine, chitaristul trupei care l-a înlocuit pe regretatul Nik Baidin, trecut la cele veșnice anul trecut. După concert m-am revăzut cu Daniel Ignat, solistul trupei, fapt pentru care l-am rugat să-mi spună câteva impresii despre noua lor prezență la Târgu-Mureș. „Publicul de la Târgu-Mureș ne este foarte drag nouă, ca și cel de la Reghin unde am ajuns mai puțin, dar sperăm să revenim. La Târgu-Mureș de fiecare dată când venim ne simțim extraordinar pentru că oamenii de aici chiar iubesc muzica celor de la AC/DC așa cum o iubim și noi, și asta înseamnă că suntem pe aceeași lungime de undă. A fost super concertul,  nebuni,  frumoși, tineri, mai puțin tineri, cu toții au sărit, a fost chiar și un ”pogo”. A fost o nebunie, ne-a plăcut foarte mult reacția publicului la concertul nostru. Cel mai mișto a fost că în public au fost  foarte mulți tineri, asta înseamnă că muzica rock în Târgu-Mureș merge mai departe. Așa cum am spus și pe scenă, Târgu-Mureșul este capitala rockului din Ardeal. Asta simțim. Din păcate în Cluj am cântat o singură dată, iar la Târgu-Mureș de foarte multe ori, de aceea iubim acest loc unde revenim cu drag de fiecare dată. Concertul acesta a fost unul în aer liber, lucru pe care ni l-am dorit foarte tare. Când am concertat prima dată aici am spus că trebuie să venim o dată să cântăm la maxim, în aer liber, să rupem boxele. Acest lucru s-a și întâmplat grație organizatorilor care s-au gândit la noi, ne-au invitat, lucru de care tare ne bucurăm”, a spus Daniel Ignat.

„Mergeți și duceți mai departe povestea The ROCK”

Nu m-am putut răbda și l-am întrebat de chitaristul cel nou pe nume Andrey.„Andrey a venit în trupă, după ce Nik  Baydin a plecat dintre noi, pe 11 iulie anul trecut. Eram gata să renunțăm, durerea a fost foarte mare în momentul în care Nik ne-a părăsit. A fost un moment de cumpănă în existența trupei. Cei care ne-au determinat să continuăm au fost în primul rând fanii care ne-au trimis foarte multe mesaje, să continuăm, să ducem acest proiect mai departe. Dar cel mai mult ne-au influențat părinții lui Nik care ne-au zis: mergeți și duceți mai departe povestea The ROCK în memoria copilului nostru. A fost momentul în care am spus DA, continuăm dar  cu o singură condiție și cu un singur chitarist, cu fratele lui. Așa a venit Andrey, foarte entuziasmat, cu o povară dar și cu o comoară totodată. Practic,  prin el îl avem pe Nik pe scenă, o bucățică din el e acolo și sunt sigur că el de acolo de undeva ne urmărește și îi dă putere și încredere fratelui lui să meargă mai departe. Simțim acest lucru de fiecare dată când urcăm pe scenă”,  a povestit solistul trupei The ROCK.

Oameni sinceri din Maramureș

A doua trupă care țineam morțiș să o văd a fost Dirty Shirt, cu a lor metal de Maramureș, plin de forță, mesaj și atitudine. Nu am avut vreun regret că am mers să-i ascult, cu toate că-i știam de multă vreme, fiecare concert al lor e unul special, dat fiind siceritatea abordată pe scenă. După concert le-am făcut o vizită lângă scenă și,  deși își trăgeau sufletul, mi-au răspuns cu amabilitate întrebărilor. „Nu contează unde se ține un concert aici la Târgu-Mureș, pe malul Mureșului, în club sau aici în această locație deoarece atmosfera e la fel de faină iar  publicul de aici de la Târgu-Mureș este unul extraordinar. De fiecare dată când am venit aici, că a fost în 2010, 2015, 2016 sau în acest an, de fiecare dată a fost fenomenal. Am intrat în hora asta cu Dirty Shirt în 1996, și de atunci tot continui. Important este că noi ne simțim foarte, foarte fain împreună, cred că se și vede chestia asta, plus că noi ne inspirăm din energia care ne-o dă publicul. Dacă wibe-ul care vine dinspre public către noi este unul pozitiv și ne putem încărca cu el, dăm înapoi tot ce putem. Nu contează nici locul unde cânți, că e în Ardeal, că e dincolo de Carpați, peste tot e la fel de fain, indiferent că avem de cântat ”Mental Csardas” sau ”Rocks Off”, oamenii reacționează tot timpul pozitiv. Oamenii încep deja să fie mai deschiși, important este să se simtă bine, indiferent în ce limbă cânți. Din păcate au rămas fixismele în societatea românească, multe din ele sunt inoculate fie de televizor, fie de profesori. Marea majoritate a oamenilor nu sunt deosebit de deschiși, dar cei faini, cei ce vin la concertele noastre știu la ce să se aștepte, sau dacă nu, în principiu acestor oameni le place ce facem. Credem că prin muzica noastră se poate ajunge la o toleranță generală, de aceea avem piese și  în română, maghiară, engleză, franceză, sârbă, suntem un fel de „ lecsó”, au fost vorbele lui Dan „Rini” Crăciun, solistul vocal al celor de la Dirty Shirt.

„Nu contează în ce limbă îți comanzi mititeii, contează să fim în primul rând oameni”

Colegul său de microfon, Rusz Robert, al doilea solist al trupei a punctat motivația care îi determină să urce pe scenă, locul unde se simt cel mai liberi. „Suntem mai mulți ember în Dirty Shirt, până și cu cetățenie suntem ember. La noi nu contează treaba asta, contează să fim oameni. Nu contează în ce limbă îți comanzi mititeii, contează să fim în primul rând oameni. La noi în Dirty Shirt, în primul rând suntem prieteni. Contează omenia cel mai mult, și pe asta ne bazăm și noi. Suntem tot timpul sinceri pe scenă, și dacă îmi vine să zic ceva nasol zic, chiar dacă e la putere un partid sau altul, că-i român, că-i  ungur, țigan sau nu știu ce, noi ne zicem părerea. Azi ne-am mai mascat un pic, dar mesajul nostru cred că a fost clar și înțeles de către public. Pe scenă suntem cei mai liberi. Noi cam spunem ce avem de zis, pe scenă suntem cei mai liberi, mai liberi decât atât nu ai cum”, a spus Rusz Robert. De cei de la Dirty Shirt se pare că nu vom scăpa așa ușor, în decembrie promit să revină la Târgu-Mureș, iar anul viitor vor scoate un nou album. „Anul viitor, undeva în toamnă vom scoate un album nou, lucrăm la el. Deja am început să tragem viori iar  în octombrie vor veni și alte instrumente. Sperăm să iasă și un single. În viitorul apropiat vom concerta la Galați, București, Cluj, și din nou la Târgu-Mureș undeva la mijlocul lunii decembrie”, a punctat Robi.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.