Share
Home / Slider / FOTO: Campania ecologică “Pământul are febră!” continuă

FOTO: Campania ecologică “Pământul are febră!” continuă

În urmă cu o săptămână, b-unicii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Târgu-Mureș anunțau că se alătură proiectului “4/4 Pentru Prieteni”. Și nu întâmplător… ci pentru că peste câteva zile, mai exact la 22 aprilie de Ziua Planetei Pământ, se împlinesc doi ani de când au demarat campania ecologică intitulată “Pământul are febră!”
De doi ani încoace, b-unicii au început să doneze TIMP cauzei nobile de “a păstra în siguranță Pământul”(“Keep it safe”, traducere în limba engleză, având în vedere că suntem partenerii unui proiect lansat de Ambasada Statelor Unite în România).
Tot ei (b-unicii) au fost și cei care au hotărât să fie gazda acestei activități de cultivare a prieteniei față de natură și care a reunit mai multe generații de “voluntari”: preșcolarii grupei Albinuta de la Grădinița nr. 12, voluntarele de la American Corner, elevii Școlii Postliceale „Dimitrie Cantemir”. Cu toții s-au oprit pentru puțin din rutina zilnică pentru a face ALTCEVA.
Biblioteca Județeană Mureș și American Corner Târgu-Mureș ne-a oferit oportunitatea de a ne alătura proiectului “4/4 Pentru Prieteni”. Rezultatul: Campania ecologică intitulată “Pământul are febră!” a contrinuat sub genericul “Keep it safe!”reușind să unească generații cu scopul de a realiza acțiuni benefice tuturor.
Niciodată nu suntem prea tineri sau prea în vârstă pentru o faptă bună, nu-i așa?
Dealtfel avem întreaga lume în mâinile noastre (”We’ve got the whole world in our hands”). Pământul este casa mea și am promis să-l păstrăm sănătos și frumos! Împreună cu prietenii, voi salva Pământul! (“The earth is my home ,I promise to keep it healthy and beautiful!United with friend,I will save the earth!”).

Dr. Anca FLOREA
Director,
Căminul pentru persoane vârstnice Târgu-Mureş

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO: Tezaur medieval valoros, descoperit la Sângeorgiu de Mureș

O colecție de matrițe medievale (secolul XIV), produse și rebuturi ale unui atelier de ofrevărie, …

Share
Share