Record de participare la Naționalele de lupte pentru Copii I și II Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 339 Vizualizări

Record de participare la Naționalele de lupte pentru Copii I și II

lupte cssLa Finala Campionatului Național de Lupte Libere la categoriile Juniori III și IV (copii I și II) disputată la sfârșitul săptămânii la Târgu-Mureș a fost o participare numeroasă, cu 913 concurenți și aproape 100 de cluburi din toată țara. Acest număr de participanți este recordul de până acum din istoria acestor campionate, fiind nevoie pentru prima dată să se pună patru spații de luptă pe parchetul Sălii Sporturilor.
Sportivii de la CSȘ Târgu Mureș au obținut rezultate foarte bune ei, fiind implicați în 8 finale și au urcat de patru ori pe podiumul de premiere. Au câștigat două medalii de aur, prin Alex Mătea, la categoria 42 de kg, el învingându-și toți adversarii prin superioritate tehnică și Biro Krisztian, la categoria 47 de kg., dominându-și la rândul său clar adversarii. Vicecampion național a devenit la categoria 32 kg Gombos Erik, ratând de puțin titlul de campion. La fete s-a obținut o medalie prin Beres Adrienn, la categoria 37 de kg., clasată pe locul III, iar colega sa de echipă Sütö Krisztina a ocupat locul V, pierzând finala mică la categoria 44 de kg. La aceeași categorie de vârstă, Bartha Botond a ocupat tot locul V la categoria 38 de kg. Cu aceste rezultate, echipa CSȘ Târgu Mureș (foto 1) a ocupat locul I pe echipe la copii II, devenind cea mai bună echipă din țară, după ce exact în urmă cu 10 ani, la juniori câștiga titlul de campioană națională pe echipe.

La copii I, Panis Roco la categoria 38 de kg și Nyulas Elöd, la 42 de kg au pierdut în finala mică și s-au clasat pe locul V, ajungând la o performanță totuși notabilă, elevii profesorilor Fazakas Csaba, Vlad Dragoș și Gyarmati Ferenc fiind la început de drum.
Sportivii, antrenorii și conducerea Clubului Sportiv Școlar mulțumesc pentru ajutorul acordat în organizarea ireproșabilă a competiției lui Beres Alexandru, Alin Todea și Alin Oprea.

lupte 3Trei luptări reghineni pe podium
Dintre cei 8 sportivi ai Clubului Sportiv Școlar Reghin care au participat la competiție, trei au urcat pe podium. Cei trei performeri ai antrenorului Peres Miklos sunt Sergiu Valentin Pop, la categoria 59 kilograme, Mihaela Maria Rad, care a obținut medalia de bronz la categoria 32 kilograme (foto 2) și

lupte 3Ionuț Radu la 85 kilograme (foto 3), medaliat cu argint.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE