Cei mai buni doctoranzi îşi dau întâlnire la UMF Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 42 Vizualizări

Cei mai buni doctoranzi îşi dau întâlnire la UMF

burta_copotoiu.jpg
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMP) din Târgu-Mureş, prin Şcoala de Studii Doctorale, organizează în perioada 6 – 8 iunie, „A 4-a Conferinţă a doctoranzilor şi prima Conferinţă a postdoctoranzilor în medicină şi farmacie”. “Această manifestare ştiinţifică, organizată pentru a patra oară în România, se doreşte a fi un prilej oferit doctoranzilor şi postdoctoranzilor în medicină şi farmacie de a-şi face cunoscute realizările de până acum în domeniile lor de activitate. În acelaşi timp le oferă posibilităţile de a se întâlni, de a se cunoaşte unii pe alţii, de a schimba orizontul cunoaşterii”, a precizat prof. dr. Constantin Copotoiu, rectorul UMF Târgu-Mureş.
Potrivit acestuia, publicarea în extenso a lucrărilor prezentate în “Acta Medica Marisiensis” a UPM va asigura răspândirea informaţiilor la nivelul întregii ţări şi nu numai, întrucât limbile oficiale ale conferinţei sunt româna şi engleza. “Lucrările care corespund cerinţelor, atât formal cât şi ştiinţific, vor fi publicate in extenso în limba engleză. Data limită pentru înscriere şi trimiterea lucrărilor este 31 martie 2011. Ne vom strădui să vă oferim întreaga noastră ospitalitate pentru ca participarea la această manifestare să fie un real câştig pentru toţi”, a încheiat prof. dr. Constantin Copotoiu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE