Sărbătoarea Florilor, în satul Curteni Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1292 Vizualizări

Sărbătoarea Florilor, în satul Curteni

Sărbătoarea Florilor, cel mai mare eveniment din județul Mureș dedicat florilor va avea loc duminică, 12 mai, în satul Curteni, comuna Sântana de Mureș, pe terenul de sport.

Va fi o simfonie de culori, miresme și forme, iar sute de specii de flori pentru decorarea teraselor, balcoanelor și curților, plante ornamentale, arbori, arbuști și plante aromatice vor fi expuse și comercializate de cei peste 45 de florari ai comunei, în cadrul târgului floral, care va fi deschis între orele 10:00 și 20:00.

În timpul celei de-a 22-a ediții a evenimentului, organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru participanți. Pentru cei mici, vor fi organizate ateliere de grădinărit, unde aceștia vor învăța cum să planteze și să îngrijească flori. În plus, tot pentru copii va fi amenajată și o zonă specială cu jocuri, activități manuale și pictură pe față.

Programul artistic de pe scenă va fi extrem de diversificat. Atât dansatorii și interpreții locali, cât și copiii din comunitate, elevii de la Școala Populară de Arte din Târgu Mureș și invitații din străinătate au pregătit un spectacol captivant, adaptat tuturor gusturilor.

În plus față de standurile de flori, la târg vor fi prezenți și producători de delicii locale și mici meșteșugari, iar cei care doresc să se răsfețe cu o gustare vor avea o gamă largă de bunătăți locale din care să aleagă.

„Scopul acestui eveniment este acela de a sprijini și promova producătorii locali, fiind organizat de Asociația Mercur Creativ, în parteneriat cu Primăria Sântana de Mureș.

Sâmbătă, în preziua Sărbătorii Florilor, de la ora 16:00, Asociatia Aranykalasz organizează, pe aceeași scenă din Curteni, cea de-a VI-a ediție a festivalului de dans popular din Curteni, un eveniment internațional de dansuri la care participă ansambluri din România și Ungaria”, se mai precizează în textul comunicatului.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE