Teatrul de stat vs teatrul independent Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 111 Vizualizări

Teatrul de stat vs teatrul independent

1burtaaaa.jpg
În cadrul conferinţei de presă organizată ieri, cu ocazia prezentării noilor premiere ale Teatrului Naţional, „Oraşul nostru” şi „Aniversarea”, una din problemele dezbătute a vizat activitatea artistică din teatrele independente şi cele de stat. Regizorului Vlad Massaci, cel care a colaborat atât cu teatrele independente cât şi cu cele de stat, a comparat plastic cele două teatre. „Teatrul independent e un teartru pe care îl fac cu la fel de multă atenţie şi plăcere ca şi spectacolele care le fac în teatrele de stat. Nu fac o diferenţă. E un pic altfel de atmosferă, e ca diferenţa dintre familie şi prieteni. Cu familia te naşti, ţi-o dă Dumnezeu, dar prietenii ţi alegi. Asta se întâmplă şi la teatrul independent, unde îţi alegi trupa, actorii sau colaboratorii, iar într-un teatru de stat, te adaptezi mai mult”, a precizat Vlad Massaci.
În replică, directorul artistic al Teatrului Naţional, Nicolae Cristache, a precizat avantajele pe care le oferă munca regizorului într-un teatru de stat. „Deocamdată teatrul de stat îşi permite încă să mai realizeze la modul ideal, să-l ajute pe regizor să îşi monteze spectacolul la modul ideal. Aici mă refer la decoruri, costume, la tot ce se întâmplă legat de un spectacol. Plus că teatrele de stat au un număr de actori angajaţi care au fost probaţi şi trecuţi prin timp, au dovedit valoare, şi după părerea mea este un ajutor. Cel puţin de când sunt eu director artistic, regizorii care au venit la Târgu Mureş, dar şi cei angajaţi, şi-au făcut singuri distribuţia, de multe ori dacă nu au găsit interpretul ideal, l-au adus de afară.Cred că este un avantaj să lucrezi cu un teatru de stat, şi nu ştiu care ar fi dezavantajul”, a afirmat Nicolae Cristache.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE