“Mă plimb mult. Aşa, moartea nu mă găseşte acasă”

Pentru majoritatea, bătrâneţea înseamnă disperare. Un capăt de drum. Boală şi scăderea puterii fizice şi psihice. Pensii mici, lipsă de bani şi neajunsuri cu grămada. La 86 de ani, un bătrân din Târgu-Mureş, în toată puterea fizică şi psihică, este un exemplu a ceea ce ar trebui să însemne frumuseţea vârstei a treia. Este un exemplu pentru cei vârstnici şi sătuli de câte au văzut în viaţă, pentru cei tineri care nu recunosc direcţia bună către o viaţă reuşită. Este un bătrânel care sfidează moartea prin simplul fapt că… nu are timp de ea.

A făcut multă curte, uitând să se însoare

La 83 de ani, Karoly Bihacsy se simte puternic şi plin de optimism. Este genul de om care nu se plânge niciodată de nimic, este sănătos şi găseşte motiv de glumă în orice situaţie. “Nu mă simt niciodată trist, nu mă simt singur şi mă bucur dacă reuşesc printr-o glumă să mai descreţesc frunţile colegilor mei mai supăraţi de cine ştie ce probleme. Când mă întâlnesc cu unii colegi, din depărtare deja îmi strigă: Karcsi, spune repede un banc că sunt nervos”. Nu consumă alcool, nu fumează şi nu a fost însurat niciodată. Îşi aminteşte cu blândeţe de o mare iubire de-a lui de pe vremea când studia la liceul Al. Papiu Ilarian, studii pe care le-a încheiat în anul 1944. În acea vreme liceul era împărţit în două, partea de comerţ şi cea de pedagogic, iar colega de care s-a îndrăgostit urma cursurile de comerţ. În urma unei apendicite perforate, a murit în două zile de la diagnosticare. “Nu pot spune că nu am mai iubit sau că nu am fost iubit. Sau că nu am fost cerut în căsătorie, că mi s-a întâmplat şi asta. Pur şi simplu nu am vrut să mă însor. Am făcut prea multă curte şi n-am avut timp de însurat”, spune, râzând, Karcsi. Deşi nu a avut o căsnicie, bătrânul cunoaşte atât problemele care intervin într-un cuplu şi cât şi cele legate de creşterea şi educaţia copiilor, lăsându-ţi impresia că a trecut cel puţin prin două divorţuri. “Mereu am fost şi sunt atent la ceea ce-mi povestesc prietenii şi la toate necazurile prin care trec”.

“Plec de acasă să nu mă găsească moartea”

Karsci a fost profesor de limba română şi maghiară, dar a predat şi muzica. A lucrat 10 ani în învăţământ şi a fost director al Şcolii Romano-Catolice de băieţi. Odată cu reforma învăţământului de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej a fost transferat la Sovata, unde a predat patru ani de zile, iar apoi la Ghindari. După ce a lucrat doi ani contabil, s-a aplecat asupra muzicii, cântând în anii ‘50 în Ansamblul Secuiesc de Stat, iar apoi în Corul Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureş. Deşi era în pensie, i s-a propus să cânte în continuare în corul filarmonicii, dar a refuzat, pe motiv că vrea să-i lase pe cei tineri să se lanseze, să facă şi ei carieră. Acum cântă în corul bisericii şi îşi propune peste zi o listă întreagă de activităţi şi de drumuri de parcurs. “Mă plimb mult pentru că, aşa, moartea nu mă găseşte acasă. Şi nu spun niciodată unde mă duc, că sigur nu dă de mine. Noaptea pot dormi liniştit. Atunci doarme şi ea cu coasa”, glumeşte bătrânul.

O lucrare în lemn de 86 de ani

De-a lungul vieţii, Karcsi nu s-a legat de prea multe lucruri. Singurul obiect de suflet la care nu ar fi în stare să renunţe niciodată este un tablou lucrat din bucăţi mici de lemn, lucrare făcută în anul 1918, cu imaginea învierii lui Isus. A primit-o când avea doi ani şi nu a înstrăinat-o, deşi i s-a propus o sumă enormă de bani. Alături de tablou, bătrânul mai are o cruce veche de 80 de ani, pe care a reuşit să o salveze în perioada naţionalizării şcolilor, în august 1920. “Era o comisie de trei persoane care făceau inventarul şi aruncau absolut tot ce exista prin clase. Eu am ţinut mult la acest obiect şi i-am rugat să mă lase să o iau. Nu aş putea renunţa la ea sub nici o formă”. Bătrânul spune că banii nu stau totdeauna la baza fericirii, că sunt multe alte valori după care oamenii ar trebui să alerge şi, dacă s-ar întâmpla aşa, ar fi mult mai liniştiţi. “ Eu am văzut multe în viaţă. Familii bogate stresate să facă cât mai mulţi bani, măcinate în fiecare zi de probleme, stres şi certuri. Familii sărace, cu patru, cinci copii, care trăiau în armonie, care ştiau să se bucure de pe o zi pe alta din nimicuri” spune Karcsi bacsi.

Secretul longevităţii

În luna iulie anul trecut, bătrânul a avut întâlnirea de 60 de ani de la terminarea liceului. Au participat cei 9 colegi care mai sunt în viaţă. După ce şi-au depănat amintirile şi au povestit fiecare prin ce momente au trecut de-a lungul anilor, şi-au propus să se întâlnească în fiecare an de-acum încolo, iar cei care se află în oraş, să ţină legătura în fiecare zi, rememorarea anilor tinereţii aducându-le un plus de optimism. Bătrânul spune că, oricum, el îşi vizitează mulţi prieteni şi merge numai pe jos, indiferent de distanţă. Este foarte disciplinat în ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii, nu are vicii, bea doi litri de lichide pe zi şi nu mănâncă nimic gras. Nu poartă ochelari nici atunci când citeşte, nu suferă de absolut nici o boală şi are o tensiune “de pilot”. Are un simţ al umorului de invidiat şi un optimism molipsitor. “Nu sunt idealist, nici romantic. Sunt realist. Nu am copii nici alte rude şi de aceea am lăsat apartamentul unei femei pe care o cunosc de 25 de ani. Ea are grijă de mine până îmi vine vremea să mă duc. Dar nu mă grăbesc!” spune Karcsi.
La plecare nu m-am putut abţine să nu-l întreb pe bătrân care-i secretul cu care reuşeşte mereu să se menţină într-un echilibru fizic şi psihic atât de bun. “Omul necăjit nu trebuie să vadă în probleme doar faptul că îl biciuieşte Dumnezeu. În orice necaz ivit, că-i material, că-i familial, nu există să nu fie o rază de speranţă. Trebuie să profităm de căldura ei. În ultimul timp aud multă lume cum se plânge că e sătulă de frigul de afară, că nu mai suportă frigul, că ce stare nervoasă şi ce deprimare dă anotimpul ăsta. Eu am o altă părere. Dacă n-ar fi iarna asta grea, nu ne-am putea bucura de primăvară…”
Amalia VASILESCU