Ești invitat la Târgul ONG-urilor, ediția XXI Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 514 Vizualizări

Ești invitat la Târgul ONG-urilor, ediția XXI

Casa Bernády, str Horea nr. 6, a găzduit astăzi, 8 mai, o conferință de presă cu tema Târgul Organizaţiilor Neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia XXI. Prin acest eveniment se dorește creșterea vizibilității sectorului ONG și conștientizarea la nivelul întregii comunități mureșene asupra rolului și a impactului organizațiilor neguvernamentale în comunitate.

Sub genericul „Împreună pentru comunitate”, Târgul ONG-urilor va avea loc în Piața Trandafirilor, sâmbătă, 11 mai, de la ora 10.30, organizat de Asociația Divers, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Transilvană Alpha, și Asociația Mâini Unite în colaborare cu Primăria Municipiului Tîrgu Mureș și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Mureș. Vor participa 26 de organizații, oameni din diverse domenii de activitate, care s-au întâlnit la intersecția binelui și și-au dat mâna cu familiaritate.

Construiesc case pentru cei care nu au un acoperiș deasupra capului, dotează și modernizează spitale, aduc echipamente de protecție, spun public când ”ducem lipsă și nu avem”, gândesc programe educaționale, țin copiii din medii defavorizate în școli, protejează păduri sau ce a mai rămas din ele, oferă servicii medicale celor uitați de autorități, ajută victimele să-și apere drepturile și să-și recâștige demnitatea, le dau o voce celor care nu sunt auziți sau sunt ignorați când vorbesc împotriva sistemului, sancționează derapajele instituțiilor publice. Într-un cuvânt, ONG. ”Dacă nu ai profitul ca țel, ai o misiune ca țel”, ne explică dr. Alexandru Lupşa, preşedinte Consiliu Director la Fundația Transilvană Alpha. Fundația Transilvană Alpha a sărbătorit 32 de ani de existență în ziua de 17 martie, mai bine de trei decenii în slujba persoanelor din grupurile vulnerabile, fie că sunt persoane cu dizabilități, persoane vârstnice, oameni ai străzii sau persoane care se confruntă cu dificultăți financiare. 32 de ani în care au alinat suferințe, au îmbunătățit calitatea vieții, au mângâiat suflete, au contribuit la formarea personalității, au stârnit emoții și zâmbete.

”Reprezint o mică fărâmă a societății civile din Târgu Mureș care există de 32 de ani în acest oraș. Târgul are a 21 a ediție și s-a rebrenduit într-o discu,ie formală, tot la noi, când două fete, cu câțiva ani mai tinere, cu vreo 20 de ani, stăteam de vorbă, și cu Smaranda Enache, despre cum să schimbăm forumul care a lucrat 10 ani la educarea oamenilor, că societatea civilă este o parte a trepiedului democrației în lumea care s-ar dori democratică?! Societatea civilă reprezintă prin ONG uri, o identitate aparte a unei atitudini cetățenești indiferent cine ești, ce profesie ai, se pot grupa în aceste organizații, iar suma organizațiilor reprezintă elementele active din acest sector neguvernamental. Este important să promovăm munca din spatele organizațiilor non-profit care actizează în Mureș ”, a menționat dr. Alexandru Lupşa, preşedinte Consiliu Director la Fundația Transilvană Alpha.

De ce să te înscrii voluntar

Maria Koreck, președinta Asociației „Divers” din Târgu Mureș lucrează de zeci de ani în comunitățile defavorizate, cunoaște problemele și întrevede soluțiile, dar recunoaște că ajutorul pe care îl poate oferi o organizație non-guvernamentală este limitat, deseori depinzând de câte un proiect care se desfășoară doar pentru o perioadă de timp. Maria Koreck a vorvit și despre beneficiile muncii de voluntariat. Unul dintre principalele avantaje ale lucrului în cadrul unui ONG ca și voluntar, este sentimentul că faci cu adevărat un bine lumii sau celor care trăiesc în ea. ONG-urile pot ajuta voluntarul să vadă impactul direct al efortului susținut pe care l-a depus, ceea ce îi va aduce satisfacții deosebite atât pe plan profesional, cât și personal. În plus, deoarece structura organizatorică a unui ONG este adesea mai puțin ierarhizată decât cea a întreprinderilor tradiționale, voluntarul poate avea mai multe ocazii de a dezvolta un ansamblu de competențe multiple lucrând în diferite domenii. Târgul ONG-urilor doreşte să ofere un cadru adecvat prin care organizaţiile neguvernamentale din domenii foarte diferite de activitate pot să interacţioneze, o dată pe an, arătând comunităţii oferta de servicii sau alte tipuri de activităţi, respectiv atrăgând voluntari şi 3,5% din impozitul pe venit al membrilor comunităţii.

Conf. univ. dr. Ramona Rațiu, coordonator la Asociația ”Mâini Unite” Mureș, organizează în data de 11 mai, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Crosul Civic 2024. Acest cros, pe lângă încurajarea sportului de masă, urmăreşte şi susţinerea unor cauze caritabile, se va alerga pe mai multe grupe de vârstă, vor fi acordate premii, inclusiv pentru cel mai tânăr şi pentru cel mai în vârstă participant. La competiție sunt invitați să participe elevi, studenți și cadre didactice din comunitatea târgumureșeană. Încrierile se pot face fizic, de la ora 10.00, la Standul Mâini Unite sau la numărul de telefon 0770272198. Anul trecut s-au înscris în jur de 120 de participanți.

Fundația Comunitară este o instituție locală care mobilizează resurse din comunitate și le canalizează către nevoi identificate în comunitate, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor dintr-o zonă geografică specifică, oferind finanțări inițiativelor locale. Prezent la conferință, Gál Sándor, director executiv al Fundației Comunitare a venit în ajutorul organizatorilor Târgului ONG asigurând financiar condițiile minime necesare desfășurării acestui eveniment.

10.30- Deschiderea evenimentului

10.30-11.30 Cross Civic

11.30-12.00 Dansul Seniorilor

12.00 Marșul Solidarității Civice

13.00-17.00 Festival ONG la Ceasul cu Flori, concerte Barbarossa Samba Group, Formația Happy Feet, Feher Csaba, Boczog Botond, flasmob-uri. Târgul este animat de ateliere creative cu copii, pictură pe față, căutare de comori, baschet, măsurare tensiune, expoziții, Quiz UE, fundraising 3,5% și recrutare voluntari.

În data de 9 mai, la ora 16.00, Casa Bernády  va găzdui  Cafeneaua Civică având ca temă ”Contribuția parteneriatelor locale, regionale, naționale și internaționale la dezvoltarea sferei civice, dar și a comunității mureșene”, eveniment înscris sub egida Târgului ONG.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE