Omul cu cântarul

Trăim timpuri în care banul te ridică sau coboară, îţi dă importanţă, succes, prieteni, talente şi chiar impresia de deşteptăciune. Adevăratele valori se pierd odată cu goana după ei. O lecţie despre viaţă ne poate da Ioan Lazăr, un bătrân din Târgu
Mureş care trăieşte dintr-o pensie de boală cam cât o factură de gaz. În viaţă, el a încercat să împartă binele în stânga şi în dreapta, iar, atunci când a avut nevoie, nu l-a mai găsit.

Ioan Lazăr a trecut prin viaţă luând fiecare zi aşa cum i-a fost dată de la Dumnezeu. După terminarea liceului a fost angajat al unei fabrici de prefabricate din Ungheni. La 38 de ani a fost ope-rat de hernie de disc. Acum 21 de ani intră în pensie de boală ca urmare a sindromului "coadă de cal" cu care a fost diagnosticat. "Este un diagnostic care implică mulţi termeni medicali. Are a-ceastă denumire pentru că ultime-le rădăcini spinale care iau naştere din măduva spinării au aspectul unei cozi de cal. Se manifestă cu scăderea sensibilităţii cutanate la nivelul feselor, regiunii perineale şi coapselor şi tulburări de mic-ţiune şi defecaţie. Acest diagnostic impune menajarea în faţa unui efort fizic, iar în locurile de mun-că solicitante, retragerea într-o pensie de boală", spune dr. Tibe-riu Becuş, medic primar neurolog.
Pensia lui de boală este de 1,8 milioane lei, exact suma de bani cu care şi-a plătit factura de gaz pe luna decembrie. Oricum, ră-mâne mai tot timpul restant cu plata facturii, mult prea mare pentru pensia lui.

Companie cu 3.000 de lei

Ioan nu s-a căsătorit niciodată, preferând să locuiască singur într-o casă IGL repartizată de la locul de muncă pe strada Revo-luţiei. În urmă cu câţiva ani, lo-cuinţa a fost retrocedată noului proprietar, motiv pentru care a-cum plăteşte lunar o chirie de 800.000 lei. Pentru că nu are destui bani, o plăteşte în câteva rate pe lună. El spune dezamăgit că, toată viaţa a aruncat cu binele în stânga şi în dreapta. Dar, când a avut nevoie, nu l-a mai găsit.
Sursa unui venit în plus este cântarul cu care stă de dimineaţă până seara în centrul oraşului. Pentru doar 3.000 de lei, el spune cu exactitate fiecărei persoane greutatea corporală. "Aşa, cel pu-ţin nici nu sunt singur. Cunosc multă lume şi-mi place să intru în vorbă cu ei. Mai ales cu femeile, care sunt nemulţumite de kilogramele în plus cu care s-au ales pe timpul iernii. Reuşesc eu să le liniştesc cu o vorbă bună…", spu-ne Ioan, trăgând cu ochiul.

"Mirosurile de mâncare îmi fac poftă"

În urmă cu două săptămâni, bătrânul a suferit un preinfarct. Deşi a fost externat acum o săptămână, ieri şi-a reluat deja locul pe scăunelul lui mic de pescar, în centru. Banii pe care-i câştigă sunt foarte puţini. "Dacă stau de dimineaţă până seara, fac în jur de 50.000 de lei. Va daţi seama câtă lume trebuie să urce pe cântar să fac bani mulţi. Am noroc că nu am vicii, dau banii doar pe mâncare. Am pofte uneori de ceva foarte bun, mai ales cum stau aici, în centru, şi-mi vin tot felul de mirosuri de delicatese gătite de pe la localurile astea", povesteşte bătrâ-nul. Continuă spunând că niciodată nu şi-a imaginat că viaţa va fi aşa dură cu el. Când era tânăr a-vea vise măreţe despre cum vor arăta bătrâneţile lui, era plin de energie şi simţea că poate mişca munţii din loc. "Acum am rămas doar cu bătrâneţea. Şi, ştiţi cum se spune, lumea are oroare de sără-cie şi de bătrâneţe, două lucruri urâte…". Lazăr speră că va veni căldura mai repede şi va putea să stea mai mult timp "la servici". Nu atât pentru banii care-i câştigă, ci pentru singurătatea de care se teme.

Amalia VASILESCU