Paza buna trece primejdia rea Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 54 Vizualizări

Paza buna trece primejdia rea

Magazinele, societăţile comerciale şi casele de schimb valutar reprezintă un punct de atracţie pentru hoţi, dovadă spargerile ce au loc atât în Târgu Mureş, cât şi în restul judeţului. Gabriela Pâncu, subinspector de poliţie în cadrul Compartimentului de Analiză şi prevenire a Criminalităţii din Poliţia Târgu Mureş, vine în sprijinul patronilor sfătuindu-i cum să se protejeze. Astfel, deţinătorii de magazine nu trebuie să piardă din vedere că orice punct slab în depozitarea, manipularea, paza banilor sau obiectelor de valoare va fi speculat de hoţi în săvârşirea unei infracţiuni. "Este greu de înţeles cum unii dintre deţinătorii de magazine, mai ales când au mărfuri de miliarde de lei, ignoră cele mai elementare norme de autoprotecţie, devenind astfel victime sigure!", spune Gabriela Pâncu. Lipsa unui sistem de alarmă, grilajul de metal foarte uşor de smuls, uşile cu geam nu sunt piedici în calea hoţilor. Angajaţii trebuie să cunoască regulile de bază ale meseriei de comerciant – modul de păstrare a valorilor monetare, să manifeste vigilenţă în relaţiile cu publicul.
Hoţii care lucrează peste noapte,au ca moduri de operare dislocarea grilajului metalic, folosind leviere pentru sistemul de închidere sau o foarfecă "gură de lup" pentru tăierea lacătelor sau grilajelor. În această idee, folosirea tocurilor de uşi realizate din materiale dure, montarea de încuietori sigure, de grilaje metalice rezistente la acţiune mecanică şi termică, pot fi factori ce descurajează spărgătorii.
O altă modalitate a hoţilor de a pătrunde în sedii este prin geamurile, de regulă din partea superioară, lăsate noaptea întredeschise, pentru aerisire. Paza pe timp de noapte în magazine trebuie asigurată, existând soluţia firmelor de profil. În vitrine nu trebuie lăsate bunuri de valoare, iar dacă există un seif acesta trebuie asigurat corespunzător, pentru a nu putea fi smuls sau transportat. Montarea de camere de luat vederi cu circuit închis ajută la detectarea şi identificarea infractorilor. Instalarea unui sistem de iluminare cu senzori de perimetru, care activează ori de câte ori se apropie cineva de magazin, poate detecta mai uşor potenţialii spărgători. Neluarea în seamă a acestor sfaturi de protecţie în ideea că "mie nu mi se poate întâmpla" poate duce la adevărate necazuri financiare şi regrete inutile. A.V.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE