Votul uninominal, moft sau reforma Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

Votul uninominal, moft sau reforma

Votul uninominal a fost o temă mult dezbătută înainte de alegerile de anul trecut. Aliaţii au acuzat PSD că, în patru ani cât au fost la putere, au amânat reforma electorală. Social-democraţii au organizat alegeri interne pentru stabilirea listelor cu candidaţi, încercând să demonstreze că cei care decid pe cine trimit în Parlament sunt membrii de partid, nu liderii acestuia.

Alegerile au fost, însă, doar de faţadă şi rare au rămas listele pe care nu s-a intervenit de la centru pentru impunerea unuia sau a altuia dintre cei care trebuiau recompensaţi.
La patru luni după alegeri, PSD pregăteşte o propunere legislativă în acest sens, care urmează a fi depusă la Camera Deputaţilor săptămâna viitoare. Propunerea social-democraţilor vizează introducerea unui un sistem uninominal, cu două tururi de scrutin, care ar elimina blamatele liste.
Politicienii mureşeni văd diferit această iniţiativă, dar cei mai mulţi apreciază principiul, chiar dacă nu şi demersul.
Pavel Todoran, face parte din grupul social-democrat din Camera Deputaţilor care a avut iniţiativa acestui demers , a explicat că este vorba de reluarea unei propuneri discutate şi în legislatura trecută. Dar nu a reuşit să adune suficient sprijin pentru a se concretiza ca lege, chiar dacă iniţial toată lumea se arăta foarte entuziastă de acest proiect. Mai exact, se doreşte introducerea votului uninominal pentru ambele camere, cu variantă de negociere ca iniţial să se aplice acest principiu doar la Senat. Todoran consideră oportună reluarea temei votului uninominal în acest moment, pentru că ar fi un pas important în restructurarea clasei politice prin scoaterea oamenilor politici de la adăpostul listei şi responsabilizarea lor.
Ca răspuns, deputatul Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a catalogat intenţia PSD drept populistă, demagogică, apreciind că nu se poate vorbi despre o dorinţă sinceră de reformă a sistemului electoral atât timp cât în patru ani de guvernare nu au dat nici un semn că ar dori acest lucru. Potrivit lui Nicolăescu, priorităţile României sunt în acest moment altele şi, împlicit, a respins încă o dată ideea anticipatelor, apreciind că nu este momentul ca această temă să fie abordată cu patru ani înainte de alegeri.
Deputatul PPRM Adrian Moisoiu cosideră că, deşi este în principiu un lucru bun, şi votul uninominal poate fi incorect, pentru că va fi mult mai facilă mita electorală. Moisoiu propune, în schimb, votul uninominal pe listă de partid, prin care, apreciază el, se ţine cont şi de doctrina formaţiunilor.
Liberalul Virgil Mailat apreciază, la rândul lui, principiul votului uninominal, dar consideră proiectul PSD nerealist. Totuşi, declară Mailat, "e bine să se meargă pe om, nu pe liste".

Relu TĂTAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE