Reuniune aniversară la Palatul Culturii, Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 28 Vizualizări

Reuniune aniversară la Palatul Culturii,

Consacrată împlinirii a 87 de ani de la unirea provinciei cu Regatul României, reuniunea aniversară “Basarabie română…”, de vineri, 25 martie, a adunat în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu Mureş un număr foarte scăzut de participanţi. Acest fapt, care n-a împietat cu nimic buna desfăşurare a manifestării, s-a datorat probabil insuficientei mediatizări, dar şi faptului că în acest moment elevii – obişnuiţii unor asemenea evenimente – se află în vacanţa de primăvară.
Ca în fiecare an, Biblioteca Judeţeană Mureş a fost cea care s-a preocupat de organizarea acestei manifestări intrate de acum în tradiţie. Cu această ocazie au prezentat două interesante expuneri dr. Virgil Pană, cu “Basarabia în vâltoarea istoriei” şi prof. Dimitrie Poptămaş – “Contribuţii mureşene la refacerea unităţii culturale a românilor”. Tot cu ocazia acestei manifestări, prof. Mihail Artimon Mircea a prezentat noutăţi editoriale româneşti din Basarabia.

Românii de dincolo de Prut

Istoria zbuciumata a acestei provincii şi a locuitorilor ei a fost foarte elocvent prezentată de Virgil Pană, care a reuşit pe parcursul a doar 7 minute să ofere într-un mod sugestiv principalele repere din istoria acestei provincii, precum şi evoluţia în timp a raporturilor ruso-române: “Provincie ce a făcut parte în mod organic din Regatul României, Basarabia a fost deseori ocupată de către soldatul rus, fie el soldat ţarist, fie soldat bolşevic. Teatru de război de foarte multe ori, Basarabia, la fel ca şi Bucovina de nord, a cunoscut politica de deznaţionalizare la care a fost supusă de ocupant. În prezent, în aceste două teritorii se desfăşoară de foarte mulţi ani un proces de rusificare ce are drept rezultat dispariţia treptată a elementului românesc, cândva majoritar în aceste provincii. Aceste lucruri se petrec sub ochii noştri, fapt la care asistăm neputincioşi. Singura speranţă şi ajutor pe care putem să-l acordăm celor de acolo este cel cultural”. Manifestarea a fost agrementată cu un moment poetic-muzical prezentat de Alina Leonte şi Ciprian Almăşan, studenţi la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, sub îndrumarea lectorului universitar Radu Olăreanu.

Nicolae BALINT

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE