Pamflet ministerial Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 58 Vizualizări

Pamflet ministerial

616_Pamflet.gifProfesorii nu vor primi premii. Chiar dacă aşteaptă de opt ani, ei rămân în 2005 cu un regulament. Pe 25 martie afişarea câştigătorilor a fost amânată din cauza lipsei precizărilor de la minister. Acum Ministerul Educaţiei vrea ca şcolile să acorde premiile din fonduri proprii. Unităţile şcolare nu au însă bani de aşa ceva. Până pe 6 aprilie directorii trebuie să raporteze şi dacă au bani pentru plata salariilor pe întreg anul 2005. Nimeni nu poate însă prevedea ce se va întâmpla la rectificările bugetare. Ministerul vrea imposibilul.
Pe 25 martie, dascălii mureşeni ar fi trebuit premiaţi pentru contribuţia esenţială la dezvoltarea învăţământului şi progresului şcolar. IŞJ nu a avut bani pentru a acorda premii. Pentru a obţine până la 20% din suma salariilor de bază primite în ultimul an s-au depus 451 de dosare. Ministerul nu a stabilit numărul de premii pentru fiecare judeţ şi nici norme de clasificare. Acum a emis un ordin prin care cere şcolilor să raporteze dacă au bani pentru a plăti pentru recompensarea profesorilor care provin din respectivele unităţi şcolare.

Premiile dascălilor, problemă veche

Din 1997, de când Statutul Personalului Didactic a stabilit dreptul la recompense, profesorii au sperat că vor primi premii pentru rezultate deosebite în munca lor. Şi fostul executiv i-a păcălit pe dascăli cu distincţii acordate pe criterii politice, care au reprezentat doar recompense morale şi medalii sau decoraţii care nu au ajuns nici până astăzi. Mai nou profesorii speră în premii oferite în cadrul unui show de televiziune.

Regulament forţat

Conform regulamentului pentru acordarea distincţiilor profesorii trebuiau premiaţi "pentru contribuţia esenţială la dezvoltarea învăţământului şi progresului şcolar şi înalta ţinută morală demonstrată în activitatea neobosită pe tărâmul şcolii", pe 25 martie. Regulamentul instituia cinci tipuri de premii: adresa de mulţumire publică, Diploma Gheorghe Lazăr pe trei clase, care aducea şi recompense financiare în cuantum de 10%, 15% sau 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni. Cea mai înaltă distincţie era Diploma de excelenţă pentru activitate neîntreruptă în învăţământ cel puţin 25 de ani. Dascălii trebuiau să îndeplinească criterii precum probarea preocupărilor relevante în activitatea educativă în şcoală şi în comunitate, profesionalism şi conduită morală incontestabile, receptivitate pentru inovaţie.

Speranţe irosite

Directorii unităţilor şcolare nu vor avea bani pentru a acorda aceste premii. Oricum li se cere imposibilul, bugetele fiind insuficiente, iar modificarea destinaţiei veniturilor suplimentare trebuie stabilită la începutul anului bugetar. Nici Primăria nu poate lua retroactiv bani din buget pentru toate unităţile şcolare. "Nu avem de unde lua banii. Cred că banii pentru salarii îi vom primi de la Primărie, însă pentru premii nu vor fi bani", ne-a declarat Valeria Chiorean, directoarea Colegiului Economic Transilvania, unde trebuiau acordate patru premii. "Am muncit cu foarte multă trudă la aceste dosare şi acum această adresă dă totul peste cap. Nu vom avea fonduri în acest an. Era foarte bine dacă aveam o metodologie înainte, dacă existau normele din septembrie, unii directori ar fi putut prevedea cheltuielile în buget. Profesorii vor fi foarte dezamăgiţi", ne- a precizat Cristina Branea, directoarea Colegiului Naţional Unirea, unde şapte dascăli aşteptau premii.

Imposibil de realizat

Conducerea IŞJ Mureş recunoaşte că va fi imposibil "Ministerul trebuia să acorde banii, însă a venit ieri această precizare de la minister ca şcoala să precizeze dacă are fondurile bugetare. Noi introducem acum dosarele pe calculator pentru a avea situaţia, iar când vom primi răspunsul din partea şcolilor, vom şti dacă-i radiem sau nu", ne-a precizat Ştefan Someşan, inspector şcolar general. Liderii sindicali mureşeni consideră că se comite un nou afront la adresa dascălilor. Acţiune insuficient gândită de minister sau praf în ochii dascălilor sunt sintagmele folosite de Cornel Crucean, preşedinte SIP, şi Ioan Săcărea, preşedintele Sindicatului Spiru Haret Mureş.
Ionuţ OPREA
ionut@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE