Obiceiuri de la Mureş

Mureşenii se pregătesc din timp cu post şi rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie pentru praznicul cel mare al Învierii. Adunaţi cu mult timp înainte de miezul nopţii în jurul Catedralei Ortodoxe din centru, credincioşii respectă anumite obiceiuri transmise din generaţie în generaţie şi păstrate cu sfinţenie în familie.
La fel ca majoritatea sărbătorilor creştine, Paştele are origini păgâne. Vechii saxoni celebrau venirea primăverii aducând omagii zeiţei primăverii, Eastre. Când în secolul al II-lea misionarii creştini au ajuns în mijlocul triburilor nordice, au încercat să îi convertească la creştinism. Într-o oarecare măsură au şi reuşit. Pentru noii creştini interdicţia de a-şi serba vechile sărbători păgâne ar fi însemnat moartea. Pentru a salva vieţi, misionarii au decis să îşi popularizeze mesajul religios încet, permiţând populaţiilor să îşi continue celebrările păgâne, însă, acestea trebuiau sa fie în maniera creştină. Cum sărbătoarea păgână Eastre avea loc la aceeaşi dată ca şi celebrarea creştină a Învierii lui Hristos, s-a alterat festivalul însăşi, devenind o sărbătoare creştină, iar numele vechi de Eastre s-a transformat în varianta modernă de Easter.

“Paşti” sfinţit

Încă din Evul Mediu oamenii aşteptau răsăritul soarelui pentru a se porni în procesiune spre biserică. Deşi slujba de Înviere începe de la miezul nopţii, mureşenii încep să se adune în centrul oraşului cu mult timp înainte. Aceştia se pregătesc din timp cu post şi rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, pentru praznicul cel mare al Învierii. Totul se face după o rânduială tradiţională, transmisă din generaţie în generaţie şi păstrată cu sfinţenie în fiecare familie. Cei mai mulţi preferă Catedrala Ortodoxă, iar găsirea unui loc în sfântul lăcaş pentru a vedea şi auzi toată slujba religioasă este pentru mulţi o aventură. La miezul nopţii, lumea începe să înconjoare catedrala de trei ori, acest înconjur reprezentând Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La cuvintele preotului “Veniţi de primiţi lumină!” toţi se grăbesc să aprindă unul de la altul lumânarea pe care o au pregătită pentru acest eveniment. Fiecare mureşean ţine foarte atent lumânarea aprinsă cu palmele făcute căuş. Un obicei păgân spune că, odată ce ţi-ai aprins lumânarea, trebuie să-ţi pui şi o dorinţă. Aceasta se va îndeplini numai dacă flacăra va rămâne nestinsă în tot timpul celor trei ocoluri făcute. “Este un obicei păgân care nu are nici o legătură cu sfânta sărbătoare. Credincioşii sunt chemaţi să vină să ia lumină, nu dorinţă”, spune preotul Silviu Negruţiu, parohul Catedralei Ortodoxe.
La sfârşit, mureşenii credincioşi primesc “paşti”, pâine îmbibată cu vin, stropită cu apă sfinţită şi binecuvântată de preot şi se rosteşte o rugăciune special rânduită pentru acest moment.

Ouă roşii la cimitir

În Sâmbăta Luminată, din Săptămâna Luminată, mureşenii obişnuiesc să meargă la cimitir alături de cei dragi trecuţi în nefiinţă. Oamenii revopsesc ouă roşii pe care le aşează într-un coş alături de cozonaci, prăjituri şi vin. Preotul ţine o slujbă de pomenire a morţilor după care credincioşii încep să-şi desfacă coşurile cu bunătăţi şi să le împartă între ei, lăsând şi pe morminte. Este felul în care sărbătoarea de Paşti este trăită alături de morţi. Fiecare înlăuntrul lui îl cheamă pe cel pierdut, credincioşii reuşind cu adevărat să stabilească o anumită relaţie cu lumea de dincolo, în fiecare an de Paşti aceştia retrăind o senzaţie de bine şi resemnare alături de cei care se odihnesc în pace.

“Cu sticluţa-n buzunar”

Binecunoscut obicei pascal este stropitul fetelor, în a doua zi de Paşti. Fetele sunt stropite în Ardeal cu apă de colonie, un obicei unguresc. Ţinând în mână câte o plasă pentru atenţiile ce urmează să le primească, “cu sticluţa în buzunar” , entuziasmaţi şi plini de emoţii, băieţii se organizează de obicei în grupuri restrânse şi pornesc către colegele lor de clasă. Este momentul mult aşteptat pentru cei care trăiesc primul fior al dragostei. Dată fiind vârsta fragedă şi lipsa de experienţă, vizita unei simpatii în propria ei casă este un moment trăit intens de ambele părţi. “Eu sunt micul grădinar, cu sticluţa-n buzunar, şi-am venit la voi acasă, să stropesc fata frumoasă”. E strofa cu care îşi fac intrarea cei mici, urmată de câteva fâs-uri de parfum în părul fetei, şi de aici urmează distracţia. Fata la rândul ei serveşte vizitatorii cu ouă, sucuri, cozonaci şi alte prăjituri care, de obicei, le pun şi la pachet. Tinerii în schimb preferă ieşiri la munte sau seara pe terase, profitând din plin de cele câteva zile libere de la locul de muncă sau în care nu se ţin cursuri la facultate. În Polonia, Germania şi Ucraina fetele se stropesc cu apă. Pe lângă udat se fac si urări de sănătate de vreme ce se crede că zăpada topită le face mai frumoase şi este aducătoare de noroc. Conform credinţei religioase, obiceiul îşi are rădăcinile în faptul că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea învierii Domnului. Astfel, sărbătoarea Sfintelor Paşti constituie apogeul bucuriilor duhovniceşti ale credincioşilor, iar slujba Învierii este unică prin frumuseţea şi strălucirea ei.

Amalia VASILESCU