Geoană vrea ca PSD să facă politică Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 28 Vizualizări

Geoană vrea ca PSD să facă politică

999_Rromii.gifTârgu Mureş a fost al doilea oraş vizitat de Mircea Geoană, proaspătul preşedinte PSD, în cadrul unui turneu de patru zile în ţară, al cărui scop anunţat este crearea unui echilibru între centru şi teritoriu. Degajat şi încântat de discuţiile purtate cu pesediştii mureşeni, Geoană a fost însoţit de senatorii Vasile Dâncu şi Cristian Georgescu, dar şi de preşedintele PSD Mureş, Ovidiu Natea. În faţa unui pahar de bere, fostul candidat la Primăria Bucureştiului şi la fotoliul de prim-ministru a concluzionat discuţiile purtate în teritoriu: “Am observat un stil nou de muncă, mai colegial, mai participativ. Mă bucură, pentru că este stilul meu”.
Fostul ministru de externe a precizat că s-a pus la punct un proiect în ceea ce priveşte PSD, prin care “se va ridica drapelul de luptă pentru a intra în faza de ofensivă”. Geoană nu a pierdut ocazia pentru a critica modul în care coaliţia aflată la guvernare a gestionat situaţia de criză din vestul ţării, precizând că Ilie Sârbu a fost trimis în Timiş pentru a analiza situaţia: “Cifrele ne-au blocat. Suma vehiculată de actualul Guvern a fost folosită în alte proiecte şi nu pentru diguri”, a concis preşedintele PSD. Franc şi deschis, Mircea Geoană a recunoscut că PSD “nu mai era aşa de atractiv pentru intelectuali şi tineri”, precizând că scopul major al proiectului discutat în teritoriu este de a regăsi modelul social-democrat şi de a “face politică şi nu numai administraţie”.
Proiectul a fost susţinut deschis şi de Vasile Dâncu, care a precizat că vor fi purtate dicuţii în acest sens cu toţi membrii din teritoriu, pentru a se ajunge la un consens.
După Mureş, singurul judeţ din Transilvania care l-a susţinut la alegerile generale ale PSD pe Ion Iliescu, Mircea Geoană va vizita Doljul şi Prahova, cu promisiunea că “de săptămâna viitoare lucrurile vor fi clarificate”.

Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE