Motorul Europei, interesat de Mureş Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 36 Vizualizări

Motorul Europei, interesat de Mureş

1001_Motor.gifTemele principale ale discuţiilor pe care Excelenţa Sa Ambasadorul Germaniei în România, Wilfried Gruber, le-a avut ieri cu prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, au fost integrarea României în Uniunea Europeană şi dezvoltarea turismului mureşean. Dobre a apreciat vizita ambasadorului german ca fiin de bun augur pentru dezvoltarea economică a judeţului.
Tema integrării României în Uniunea Europeană a fost una de interes general, ambasadorul afirmând că Guvernul Federal german sprijină prin toate măsurile acest demers. În ceea ce priveşte obiecţiile creştin-democraţilor germani faţă de admiterea României în UE, obiecţii exprimate într-un mod destul de explicit în ultimul timp, Wilfried Gruber a explicat că acestea au fost exprimate liber în cadrul votului din Palamentul European. Vă reamintim că din cei 91 de europarlamentari care s-au opus integrării României în Uniune 30 au fost creştin-democraţi germani. "Cel mai important lucru este că Guvernul Federal sprijină încheierea negocierilor", a subliniat ambasadorul, apreciind că, totuşi, România mai are de rezolvat probeleme serioase în ceea ce priveşte competenţa justiţiei, calificarea şi calitatea mediului, dar că este important că Guvernul României îşi respectă obligaţiile asumate în faţa partenerilor europeni.
Ambasadorul a dat exemplu pozitiv judeţul Mureş în ceea ce priveşte multiculturalitatea, precizând că acest lucru este bine perceput şi în Germania.
În ceea ce priveşte părerea germanilor de rând despre România, Wilfried Gruber a spus că acesta nu este una reală, sugerând că autorităţile ar trebui să se implice mai mult în promovarea imaginii ţării. "Ştiu că există destui români care vor face din România o ţară atractivă şi dinamică", a afirmat Excelenţa Sa.
Cu privire la proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale, care se discută în aceste zile la Bucureşti, ambasadorul a preferat să nu se pronunţe, precizând însă că Ovidiu Ganz, deputat al Forumului German în Parlamentul României, este "destul de mulţumit cu acest proiect".
În continuarea vizitei oficiale, Wilfried Gruber a avut o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cu reprezentanţii Finanţelor Mureş.

Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE