Aniversare Rudyard Kiplig Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 58 Vizualizări

Aniversare Rudyard Kiplig

Au trecut 60 de ani de la moartea lui Rudyard Kipling, pãrintele arhicunoscutei opere "Cartea Junglei". Despre el se spune cã l-au salvat de la o nemeritatã uitare copiii. Deşi la început se aprecia cã opera lui este una destinatã strict celor mai tineri cititori, cu timpul, în special reuşitelor ecranizãri Disney, cartea Junglei a intrat în conştiinţa colectivã. Nãscut în Bombay, India, din pãrinţi englezi, copilul a fost botezat cu numele lacului Rudyard, pe malul cãruia s-au cunoscut. Fire emotivã şi introvertitã, la doar 12 ani este despãrţit de pãrinţii cu care se va reîntâlni doar peste 6 ani. Este trimis la studii la Londra sub îngrijirea unei bone excesiv de exigente şi de rea, aceastã experieţã regãsindu-se mai târziu în opera lui. Romanele Sorrel şi Fiul, Stalky and CO, Kim, Şapte mãri, sunt doar câteva din acestea. Dar amintirea anilor copilãriei, trãitã în India magicã l-au fãcut sã revinã şi chiar sã se stabileascã o mare parte a vieţii aici. Prima carte pe care o publicã în aceastã perioadã este "Cãpitanii curajoşi". "Cartea Junglei" cu legile ei normale în care om şi animal, ori extrapolat, om şi mediu înconjurãtor trãiesc armonios împreunã este practic materializarea visului sãu. Pentru activitatea lui literarã a fost rãsplãtit cu nenumãrate premii. Dar Premiul Nobel pentru Literaturã obţinut în 1906 i-a fost atribuit ca urmare a publicãrii poemului "IF". Miercuri seara târgumureşenii l-au omagiat pe acest mare scriitor al lumii, prin organizarea unui spectacol inedit. În Sala Micã de spectacole a Palatului Culturii, elevii claselor de limba englezã a Şcolii Generale Nr. 4 au fãcut o prezentare ineditã a Cãrţii Junglei. Copiii au fost aplaudaţi la scenã deschisã de un public numeros, care a apreciat ideea, strãdania şi reuşita unui eveniment inedit.

Eugenia KISS

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE