Masa Rotundă fără UDMR Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 40 Vizualizări

Masa Rotundă fără UDMR

7139_politik.gifOficializarea împăcării dintre UDMR şi organizaţiile politico-civice maghiare anunţată la începutul acestui an pentru data de 12 ianuarie se lasă încă aşteptată. Liderii UDMR, respectiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Marko Bela şi Tokes Laszlo, şi-au exprimat intenţia de a colabora pe viitor pentru a se putea asigura mult dorita unitate a celei mai importante comunităţi minoritare (n.red. după datele statistice) din România. S-au vehiculat termeni ca "program minimal comun" sau "masa rotundă a organizaţiilor maghiare" prin care liderii UDMR şi CNMT au vrut să descrie modul prin care se va trece peste neînţelegerile din trecut. Imediat după ce s-au făcut aceste afirmaţii celelalte organizaţii maghiare au reacţionat, întâlnindu-se sâmbătă la Cluj pentru a discuta despre constituirea "Mesei Rotunde" a tuturor organizaţiilor maghiare din România. Faptul cel mai ciudat a fost că cei care au lipsit la această întrunire au fost chiar iniţiatorii ei, Marko Bela şi Tokes Laszlo, a căror lipsă a încurcat şi mai mult lucrurile. În mod normal, dacă UDMR nu se va implica în proiect, atunci acesta nu va mai avea nici un sens deoarece va lipsi pilonul principal al acestei construcţii politice. Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat că "nu am fost invitat la acea întâlnire şi nu am informaţi cu privire la cauza neparticipării UDMR". Atât Marko Bela cât şi Tokes Laszlo au fost contactaţi telefonic, dar nu au răspuns la telefon pentru a-şi exprima opinia faţă de întâlnirea de la Cluj. (I.A)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE