Tenismanul Rares Leorda, printre primii cinci ai lumii Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 275 Vizualizări

Tenismanul Rares Leorda, printre primii cinci ai lumii

p_9_1_18.jpgConform site-ului oficial al turneelor de tenis de masă pentru amatori din România în Top 10 Over a jucătorilor cu peste 10 participări în turnee A şi A+, reghineanul Rareş Leorda ocupă locul V cu 219 puncte din cei 1346 de sportivi amatori înscrişi în statistica pe anul 2008. Locul I este deţinut de Toth Laszlo din Cluj cu 278 de puncte, locul II este ocupat de Carpovici Bons cu 240 de puncte, pe locul III cu un punctaj de 226 este deţinut de Florin Apian din Bistriţa, iar pe locul IV cu o diferenţă de 4 puncte este urmat de concetăţeanul său Dorel Nistor. În top 100 al jucătorilor cu peste 10 participări la turneele de tenis de masă amatori pe anul 2008 se mai află încă 4 reghineni: Nagy Endre pe locul 45, Mircea Toncean pe locul 54, Victor Zidar pe locul 55 şi Kantor Ocsi pe locul 78. Rareş este fiul regretatului Dan Leorda decedat în anul 2008, primul promoter al tenisului de masă pentru amatori în „Oraşul Viorilor”. Tânărului Rareş i-au fost recunoscute meritele şi la turneul final din 2008 de la Piatra Neamţ unde a primit un premiu de excelenţă din partea organizatorilor pentru activitatea depusă în organizarea şi dezvoltarea tenisului de masă. „Reghinul a organizat până în prezent trei turnee finale de tenis de masă pentru amatori iar pe anul 2009 Reghinul va fi pentru a patra oară gazda unui turneu final, a unui turneu de tip A şi poate a unui turneu internaţional pentru că vrem să aducem şi sportivi din străinătate la Reghin”, a precizat sportivul Kantor Ocsi.Sportivul a promis solemn că îşi va depune candidatura pentru un mandat de consilier în 2012 la Primăria Reghin. „Sunt scârbit de unii consileri care nu îşi au rostul în funcţiile pe care le au, au mai fost diletanţi şi în fostul consiliu local dar ăştia îi întrec pe toţi. Voi candida independent pentru că sportul în Reghin nu are nici un viitor. Trebuie să fac ceva pentru viitorul fiului meu, nu pot sta pasiv la toate mizeriile. Consilierii locali nu au alocat bani pentru campania sportivă anti-drog, anti-tutun. Părerea mea e că majoritatea care constituie puterea de decizie în consiliul local nu este interesată de sport, dar în schimb critică tineretul că este stricat. De ce nu fac un buget anual de cel puţin 30.000 de lei strict pentru copii între 1 an şi 18 ani să promoveze talentele în creştere să investească în toate ramurile sportive care fac performanţă,” a mai adaugat Kantor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE