Pretul painii obligatoriu pe eticheta Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Pretul painii obligatoriu pe eticheta

p_1e590f.jpgPentru imbunatatirea organizarii si functionarii pietei cerealelor s-au instituit unele masuri de reglementare a filierei cerealelor si a produselor procesate din cereale, cuprinse intr-o ordonanta de urgenta inca din 2006. Aceste masuri privesc domeniile de activitate de productie agricola, depozitare, procesare si comert si sunt obligatorii pentru toti producatorii agricoli, depozitari, procesatori, comercianti, denumiti parteneri pe filiera cerealelor.
Vanzarea cerealelor de catre producatorii agricoli pe piata interna sau la export se realizeaza pe baza contractelor de vanzare-cumparare incheiate si a facturilor fiscale, in cazul producatorilor agricoli, persoane juridice, iar in cazul producatorilor agricoli, persoane fizice, pe baza contractelor de vanzare cumparare si a borderourilor de achizitii cu regim special personalizate prin imprimarea datelor de identificare pentru fiecare utilizator. “In structurile de vanzare cu amanuntul se afiseaza obligatoriu denumirea furnizorului de paine, denumirea produselor livrate si pretul de vanzare cu amanuntul al acestora, exprimat in lei pe kilogram si lei pe bucata. Nerespectarea prevederilor acestei ordonante de urgenta se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 3.000 si 10.000 lei”, a declarat Teofil Cengher, inspector licente, marci, depozite cereale din cadrul DADR Mures
Pareri pozitive
Producatorii locali de panificatie au o parere pozitiva asupra acestei masuri. Daca marii producatori, cu magazine proprii de desfacere, respecta aceasta masura, problemele apar la micii producatori, unde comercializarea produselor intampina anumite greutati, in ceea ce priveste afisarea pretului produsului de pe raft.
“Din punctul nostru de vedere, este buna aceasta masura, dar sa va ganditi ca eu duc cele doua trei sortimente de paine la un magazine. Mai departe e treaba comerciantului in ceea ce priveste etichetarea produsului si afisarea preturilor. Eu pe ambalaj trec denumirea produsului si numele producatorului, gramajul, termenul de garantie, si pretul prin codul de bare. Nu prea am vazut in magazine afisarea diferentiata a acestor preturi, in general la cele mici dar si cele mari. Mergeti intr-un supermarket si veti vedea ca nici acolo nu se prea respecta. Magazinele mici sunt mai expuse amenzilor. Iti da zece milioane amenda, iti spune multumesc frumos, iar in magazinele mari nici nu intra”, a declarat Vass Gyury, administratorul SC Pan Sig SRL din Sighisoara.
Aceeasi parere a impartasit-o si administratorul firmei “Paine de casa”, convins ca informarea corecta a cumparatorului este foarte importanta. “Intr-un fel e buna aceasta masura, deoarece consumatorul trebuie sa fie informat. In cadrul magazinelor noastre, aceasta masura este respectata, dar mai sunt si alte magazine, unde se cam incalca aceasta regula, unde de exemplu se vinde painea de un kilogram, fara a fi afisat pretul diferentiat. Aceasta masura cred ca in primul rand este in folosul cetateanului, pentru o mai buna informare asupra produsului respectiv,” a precizat Kovacs Bela, patronul SC Paine de casa, din Targu Mures.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE