Sorin Dorin Bizo, candidatul liberalo-conservator la Primăria Apold Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 192 Vizualizări

Sorin Dorin Bizo, candidatul liberalo-conservator la Primăria Apold

4-2_12.jpg
Potrivit Protocolului de colaborare din ACD şi PSD, cele două formaţiuni nu sunt obligate, la nivelul comunelor, să vină cu un singur candidat, competiţia electorală fiind deschisă. Alexandru Frătean a precizat că PSD îl va susţine tot pe Nicolae Colceriu pentru Primăria Apold şi că, deocamdată, nu au existat discuţii cu partenerii liberali în sensul unui candidat comun. „Urmează să avem o discuţie şi cu colegii noştri liberali şi vom vedea dacă vom merge împreună sau nu. Nicoale Colceriu are dreptul constituţional de a alege şi de a fi ales. A fost un primar bun şi PSD îi susţine candidatura în continuare. Ceea ce i s-a întâmplat a fost o înscenare”, a spus Frătean. Ciprian Dobre, preşedintele PNl Mureş a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatul liberalilor şi conservatorilor pentru scaunul de primar al comunei Apold. „PNL împreună cu PC vor avea candidat propriu în această comună. Candidatul nostru se numeşte Bizo Sorin Dorin şi are 33 de ani. Eu cred, din ceea ce cunosc despre persoana candidatului nostru şi din ceea ce ştiu despre organizaţia noastră de acolo că vom intra în Turul II.”, a precizat Dobre. De asemenea, deputatul a specificat faptul că, în cazul în care candidatul susţinut de cele două formaţiuni nu va ajunge în Turul II, PNL şi PC vor susţine candidatul PSD. „Dacă nu ne vom califica în Turul II vom susţine candidatul PSD, iar dacă vom ajunge noi în Turul II şi PSD nu, ei vor susţine candidatul nostru. Ne dorim o campanie electorală constructivă şi pozitivă la Apold”, a mai spus Dobre. Şi PDL va avea candidat la Primăria Apold, cu toate că preşedintele formaţiunii Dorin Florea nu a dorit să menţioneze numele acestuia. Florea a declarat că zona este una dificilă acuzând faptul că, datorită populaţiei majoritar rrome de acolo voturile se pot cumpăra cu un sac de făină. „Probabil că vom avea. Din păcate acolo este o zonă foarte dificilă pentru că cu un sac de făină, în vreme de iarnă ai cumpărat toţi electorii. Românii, ungurii stau deoparte şi se uită la televizor şi ceilalţi se duc cu „ce dai?”. S-a luat legătura cu organizaţia din Sighişoara şi li s-a dat clar indicativ să-şi găsească om să încercăm să câştigăm. Nu mi se pare corect ca primarul care a fost condamnat să candideze din nou. Nu cred că este moral,”, a spus Florea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE